Antena 3 CNN Actualitate Nicolae Ciucă, anunţuri oficiale despre război, salarii, pensii, preţuri şi crize

Nicolae Ciucă, anunţuri oficiale despre război, salarii, pensii, preţuri şi crize

Mădălina Mihalache
2 minute de citit Publicat la 22:26 27 Sep 2022 Modificat la 22:30 27 Sep 2022

Întrebat dacă crede că ar putea începe un Al Treilea Război Mondial, premierul Nicolae Ciucă, a spus: 

"Cetățenii sunt și așa destul de înfricoșați de orice evoluție și orice retorică ce apare în spațiul public. Să vorbim despre o escaladare, astfel încât să capete o astfel de dimensiune, cred că este foarte mult ca mesaj pentru cetățeni",  a spus Nicolae Ciucă. 

Când credeți că se va termina acest război?

"Sigur că pe datele concrete de astăzi nu sunt semnale încurajatoare care să ne conducă la o concluzie că războiul s-ar termina într-un timp foarte scurt. 

Noi, românii, avem o vorbă în care spunem că nu aduce anul ce aduce ceasul și atunci nu, nu pot să mă hazardez să dau un orizont de timp când se va încheia acest război", a mai spus Nicolae Ciucă. 

Cu ce procent ar trebui majorate pensiile şi salariile?

"Vedeți, tocmai aici apare partea care nu trebuie să se transmită către oameni pentru a le crea așteptări, pentru că sunt și așa destul de necăjiți și au problemele pe care le știm cu toții.

Eu îmi păstrez partea de responsabilitate, îmi doresc foarte mult ca prim-ministru și nu cred că există cineva care să nu își dorească să poate să acopere această rată a inflației prin asigurarea de venituri suplimentare pensionarilor, tuturor celor care au viața activă și lucrează într-un domeniu sau altul, cetățenilor vulnerabili.

Acum în momentul de față, sigur avem ipoteze, sunt ipoteze de la 10% la 15 % la 11 %", a mai spus premierul. 

Întrebat apoi dacă vom da și altora din producția internă a României şi dacă ar trebui să uităm de această solidaritate europeană, Nicolae Ciucă a spus: 

"În niciun caz! Mi se pare absolut nepotrivit să vorbim astăzi de a renunța la solidaritate și a căuta acel parcurs prin care să scape cine poate. Nu cred că este o soluție. Sunt sigur că nu este o soluţie!

Până în acest moment, România a și importat, a și exportat gaze", a spus Nicolae Ciucă subliniind că în ceea ce privește activitatea ministrului Energiei, nu a criticat şi nici nu o va face, indiferent că este sau nu membru al Guvernului, mai ales în postura de premier.

"Atunci când va fi nevoie să iau decizii, voi lua decizii", a mai spus acesta.

Credeți că președintele României, Klaus Iohannis, va fi viitorul secretar general al NATO?

"Președintele României este președintele României până când își va încheia mandatul. 

Vă pot spune un lucru, așa cum l-am cunoscut și cum am lucrat până în momentul de față. Are o singură preocupare să putem să avem un guvern stabil, care este în măsură să gestioneze țara în aceste condiții deosebit de complexe", a mai spus Nicolae Ciucă, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole