„Ne-am asigurat că România are suficiente stocuri de gaze din depozite pentru gestionarea perioadei sezonului rece. Monitorizăm şi evaluăm permanent intrările şi ieşirile de gaze naturale pe toate grupele din ţară pentru a putea lua, în funcţie de evoluţia situaţiei, măsurile necesare pentru a asigura continuitatea în aprovizionarea cu gaze naturale.
Am decis noile măsuri pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi la gaze naturale. Aceste măsuri vor fi aplicate timp de un an de zile, vor asigura ta predictibilitatea şi stabilitatea de care cetăţenii şi mediul de afaceri au nevoie”, a afirmat Nicolae Ciucă.
La electricitate, pentru clienţii casnici s-a stabilit introducerea unei tarif social de 0,68 lei pe kilowatt cu TVA inclus pentru gospodăriile cu consum lunar de până la 100 de kW.
„Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest tip de consum. Alte 4 milioane de gospodării care au un consum lunar de energie electrică între 100 şi 300 de kW vor beneficia de tariful de 0,8 lei pe kilowatt cu TVA inclus”, a mai afirmat premierul.
Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde de lei. Premierul a anunţat şi măsurile pentru clienţii non-casnici:
„Pentru clienţii non-casnici, IMM, micro-întreprinderi mici şi mijlocii, instituţii publice, spitale, şcoli, grădiniţe, lăcaşuri de cult, primării, universităţi, ONG-uri precum şi alte astfel de instituţii va fi un tarif unic de un leu pe kilowat de asemenea cu TVA inclus. Impactul estimat pentru măsurile de sprijin al acestor categorii de beneficiari este de 5,54 miliarde lei.
Pentru marii consumatori de energie se vor aplica scheme de ajutor de stat care vor asigura reducerea costului cu până la 20%. În total, impactul estimat al măsurilor de sprijin pentru consumatorii casnici şi non-casnici este, pentru electricitate, în valoare de 9,16 miliarde lei până la sfârşitul acestui an”, a transmis premierul.
Citește și: Premierul Nicolae Ciucă, declarații de ultimă oră: ”România condamnă cu fermitate atacul armatei ruse”
Se vor acorda, de asemenea, ajutoare pentru facturile la gaz.
„La gaze naturale, clienţii casnici care vor avea un consum anual de până la 1200 de metri cubi vor beneficia de un tarif de 0,31 RON pe kilowatt. Impactul estimat este de 2,8 miliarde RON până la sfârşitul anului. Pentru consumatorii non-casnici, costul gazului natural va fi de 0,37 lei pe kW, la IMM, instituţii publice, spitale, şcoli, grădiniţe, lăcaşuri de cult, primării, universităţi, ONG-uri şi alte asemenea instituţii, excluzând marii consumatori care vor beneficia de scheme separate. Impact estimat 2,5 miliarde lei până la sfârşitul anului”, a adăugat Nicolae Ciucă.