Antena 3 CNN Actualitate Nicolae Ciucă, anunţ important despre facturile la energia electrică

Nicolae Ciucă, anunţ important despre facturile la energia electrică

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 16:48 14 Noi 2022 Modificat la 17:07 14 Noi 2022

Urmează facturi la energia electrică pe cinci luni de zile, a atras atenţia Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE, la conferința Rezerve de energie pentru iarnă şi resurse de independență energetică, organizată de România Inteligentă.

O parte dintre români, în special cei care au avut un consum mare, vor primi factura la energie pe cinci luni, după ce un mare furnizor nu a emis note de plată în ultima perioadă, a spus Zoltan Nagy-Bege.

Întrebat despre aceasta situaţie, premierul Nicolae Ciucă a făcut următoarele precizări.

"Ultima discuție pe care am avut-o în coaliție a fost să raportăm la luna în curs anul 2022, nu la anul trecut pentru că au fost probleme legate de modul în care s-a desfășurat activitatea pe timpul pandemiei.

A fost o discuție tehnică de acest de acest fel. Urma ca prin propunerile pe care le vor aduce cei de la ANRE să luăm o decizie.

Este o decizie pe care am convenit-o cu toții să avem asigurată această predicție pentru 2 ani de zile.

Inițial am afirmat că ne dorim pentru un an că așa a fost stabilit pentru ordonanțele pe care le propuseserăm până în sfârșitul săptămânii trecute", a spus Nicolae Ciucă.

"Este absolut anormal ca orice consumator final să primească factura după 5 luni"

"Pentru furnizorii care nu au fost în măsură să transmită facturile la timp este absolut anormal ca orice consumator final să primească factura după 5 luni sau după 6 luni și să plătească întreaga sumă.

Ca atare, am solicitat ca acea sumă să fie eșalonată astfel încât cetățenii să poată să își plătească factura.

Discutăm doar de cei care nu au fost în măsură să trimită facturile la timp.

Dacă se întârzie factura 5 luni să fie o plată eșalonată pe 5 luni de zile, total de acord. Așa mi se pare normal", a explicat premierul Nicolae Ciucă.  

Nicolae Ciucă, despre banii pentru căldură: "Nu putem să dăm bani de la buget doar pentru Capitală"

„Nu putem să dăm bani de la buget doar pentru Primăria Capitalei și pentru celelalte nu”, spune premierul Nicolae Ciucă, întrebat dacă guvernul va da bani pentru căldură PMB. „Rămâne să venim cu o decizie privind gradul de îndatorare”, precizează el.

„Primăria Capitalei are în momentul de față o problemă pe care trebuie să o rezolve. Modul în care Guvernul poate să intervină este fie să ridice plafonul de îndatorare, fie să dea bani de la buget.

În momentul de față, nu putem să dăm bani de la buget doar pentru Primăria Capitalei și pentru celelalte nu.

Rămâne să venim cu o decizie privind gradul de îndatorare”, spune premierul Nicolae Ciucă, întrebat dacă marile orașe și Capitala ar putea primi bani pentru căldură.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a făcut din nou apel la Guvern să sprijine Capitala „pentru a putea trece cu bine de această iarnă”:

„Funcționarea Termoenergetica şi a ELCEN-ului este o necesitate şi pentru asta sunt convins că, împreună cu Executivul, vom găsi soluţii”, a spus acesta. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole