Antena 3 CNN Actualitate Nicolae, angajatul Petromidia care a murit într-un bazin cu azot când încerca să îşi salveze colega, a fost condus pe ultimul drum

Nicolae, angajatul Petromidia care a murit într-un bazin cu azot când încerca să îşi salveze colega, a fost condus pe ultimul drum

Cătălina Buzoianu
<1 minut de citit Publicat la 14:32 16 Mai 2023 Modificat la 14:32 16 Mai 2023

Între timp, continuă ancheta în cazul accidentului de munca de la rafinăria Petromidia de la Năvodari în bărbatul şi-a pierdut viaţa, iar o femeie este în stare gravă la spital.

Inspectorii de muncă și procurorii trebuie să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul, dar și cine se face vinovat de producerea lui. La prima vedere pare o eroare umană, însă va mai dura până când vor fi trase concluziile finale.

Citeşte şi: El este Nicolae, bărbatul care a murit în accident de muncă la Rafinăria Petromidia. „Drum drept spre lumină!”

Colegii celor doi vor fi audiați de polițiști și procurori, dar și de inspectorii de muncă. Anchetatorii susțin că femeia nu avea ce să caute în bazinul în care colegul ei şi-a găsit sfârşitul. Chiar şi dacă ar fi identificat o problemă, ar fi trebuit să anunțe, nu să acționeze singură.

Acum, femeia se zbate între viață şi moarte, iar medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa sunt extrem de rezervați în ceea ce priveşte șansele de supravieţuire.

Bărbatul urma să devina socru mare peste doar câteva săptămâni. Astăzi, el a fost însă condus pe ultimul drum de către familie, colegi și prieteni.

Etichete: Petromidia Navodari
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole