Diferența dintre cele două poate fi uneori subiectivă, dar există totuși câteva tipsuri care ne-ar putea ajuta. Vizionați interviul următor cu atenție, întrucât poate fi un exercițiu bun pentru lista de dorințe a anului 2024.
Într-un mod simplu, nevoile sunt necesare, în timp ce dorințele sunt mai mult aspirații sau preferințe personale.
Cele 5 niveluri reprezintă: nevoile fiziologice, siguranța, apartenența și iubirea, stima de sine și autorealizarea.
Autorealizarea este nivelul cel mai înalt al piramidei și se referă la atingerea potențialului maxim al unei persoane, la împlinirea personală, la dezvoltarea creativității și abilităților.
Nevoile tind să fie constante și esențiale în timp, iar dorințele pot fi mai efemere și pot fluctua în funcție de momentul sau contextul în care te afli. De exemplu, dorința de a avea ceva nou și strălucitor chiar poate fi trecătoare.
Nevoile neîndeplinite pot avea consecințe serioase pentru sănătate și bunăstare, în timp ce dorințele neatinse pot aduce dezamăgire sau tristețe, dar nu au un impact major pe termen lung.
Dar ține minte, ceea ce este o nevoie pentru o persoană poate fi o dorință pentru alta. De exemplu, pentru cineva care trăiește într-o zonă rece, o haină caldă poate fi o nevoie, în timp ce pentru altcineva poate fi mai mult o dorință de a avea lucruri la modă.