Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Fanii pot cânta la Neversea cu vocea artiştilor. Tehnologia Revocalize, în premieră la un festival din lume

Fanii pot cânta la Neversea cu vocea artiştilor. Tehnologia Revocalize, în premieră la un festival din lume

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 16:34 05 Iul 2023 Modificat la 16:34 05 Iul 2023

"Cu ajutorul Inteligenţei Artificiale Revocalize.ai, fanii festivalului pot cânta în cele 4 zile de festival cu vocea artiştilor: Marius Moga AI, Lora AI, Alex Velea AI, Ioana Ignat AI, Nosfe AI, Mario Fresh AI şi mulţi alţii.

În plus, îţi poţi creea Vocea Ta AI şi să-ţi faci cover-uri instant folosind AI. Neversea prezintă pentru prima dată la un festival din lume tehnologia Revocalize, o tehnologie care permite să amprentezi o voce şi apoi să o transformi în orice voce", transmit organizatorii.

Potrivit sursei citate, Revocalize.ai este o tehnologie dezvoltată şi fondată de Sebastian Dobrincu şi Marius Moga şi permite amprentarea propriei voci al cărei timbru poate fi ulterior utilizat pentru a înlocui orice altă voce.

"Fanii pot opta pentru două categorii de servicii, la activarea Revocalize.ai: CÂNTĂ TU CU VOCEA LOR AI, unde vocea ta va fi înlocuită cu modelul AI al artistului ales, sau CÂNTĂ EI CU VOCEA TA AI, unde îţi amprentezi vocea, înregistrându-te în studioul de pe plaja Neversea, cu ajutorul unui ghid virtual, după care primeşti un fişier audio în contul tău Revocalize AI, cu vocea ta pe o piesă aleasă. Dezvoltată de muzicieni, construită pe un algoritm complex de machine learning, Revocalize.ai oferă cea mai realistă şi aproape de adevăr generare AI a unei voci umane, unde orice voce va suna bine", se arată în comunicatul citat.

Citeşte şi: Începe Neversea 2023, cel mai mare festival care se desfăşoară pe o plajă din Europa: "Producţia este una impresionantă"

Conform aceleiaşi surse, Neversea este primul festival din România care se asociază cu o platformă AI utilizabilă în premieră mondială, doar în cadrul acestui eveniment.

Ediţia aniversară din acest an a Neversea va oferi numeroase surprize pentru zecile de mii de fani care vor fi prezenţi să celebreze cei cinci ani de festival, anunţă organizatorii.

"Pe timpul celor patru zile şi patru nopţi de festival, organizatorii Neversea au pregătit o serie de activităţi, momente speciale, jocuri de lumini şi zone instagramabile. Show-urile impresionante alte artiştilor naţionali şi internaţionali vor face ca experienţa de festival să fie una memorabilă. (...) Neversea, alături de partenerii comerciali, au pregătit experienţe memorabile pentru fanii festivalului: DJ care mixează la 50 de metri înălţime, zone de jocuri, zone de relaxare şi instagramabile şi multe alte activităţi", se arată în comunicatul citat.

Anul acesta, 30 de designeri români îşi dau întâlnire la festivalul Neversea la F.A.B Stage, unde fanii pot găsi haine, colecţii capsulă, încălţăminte, bijuterii şi accesorii. De asemenea, organizatorii pregătesc şi zone cu artişti de hairstyle, make-up şi tatuaje temporare.

Spectacolele pirotehnice, show-urile de lumini sau artificiile de zi vor completa experienţa celui mai mare festival organizat pe o plajă din Europa.

"Cele şase scene ale festivalului sunt cu adevărat spectaculoase, iar mainstage-ul va fi în deplină armonie cu elementul central al Neversea - Soarele", se mai menţionează în comunicat.

Etichete: Neversea
Citește mai multe din Muzică
» Citește mai multe din Muzică
TOP articole