Antena 3 CNN Actualitate Social Sute oameni cu certificat de handicap pentru nevăzători, șoferi într-un județ din România, țara din UE cu cele mai multe decese din cauza accidentelor rutiere

Sute oameni cu certificat de handicap pentru nevăzători, șoferi într-un județ din România, țara din UE cu cele mai multe decese din cauza accidentelor rutiere

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 18:39 15 Ian 2024 Modificat la 18:39 15 Ian 2024

În județul Gorj, aproape 200 de oameni sunt în situația mai sus descrisă. Prefectul județului, Iulian Popescu, se arată șocat de aceste informații și a făcut sesizare spre ”instituțiile abilitate”.

”Este imposibil așa ceva!”

”În urma unor verificări, am obținut informații că 170 de persoane din Gorj dețin permise de conducere și certificate cu grad de handicap pe categorii de nevăzători ce nu le-ar permite conducerea unui automobil. Este imposibil așa ceva! Am sesizat instituțiile abilitate și vor fi făcute anchete pentru a se constata dacă dețin permisele în mod legal sau certificatele de handicap au fost emise în mod corect. Au fost trimise sesizări în vederea efectuării de verificări la Poliție, Direcția Generală de Anticorupție și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj”, a declarat prefectul, potrivit publicației adevărul.ro.

Acesta mai spune că trebuie făcute verificări suplimentare, pentru a afla în ce date au fost emise certificatul de handicap, precum și data eliberării permisului auto.

Citește și: România, ţară fruntaşă la accidente rutiere | Alexandru Ciuncan, director general UNSAR: "Peste 1.600 de oameni mor tragic, în fiecare an"

”În prezent se fac verificări suplimentare, ca să coroborăm data când a beneficiat prima dată de certificat de handicap și ultima dată la care a fost înregistrată o acțiune pe ceea ce înseamnă permis auto, adică reînnoire sau primirea permisului auto, deoarece de aici poate să rezulte mai multe spețe. Contează foarte mult ce a fost mai întâi: permisul auto sau certificatul de handicap“, mai spune Iulian Popescu.

Acesta susține că ”dacă un cetățean este declarat inapt și are un grad de handicap pe lipsa capacității vizuale, atunci trebuie anulat permisul. Altfel, lucrurile sunt în sfera penală“.

Medici, asistente și o femeie de serviciu, într-un dosar cu șpăgi pentru pensionări fictive

În același județ, un medic, o asistentă și o femeie de serviciu sunt cercetați pentru că se ocupau de dosare fictive de pensionări, în schimbul șpăgilor.

În dosar se mai regăsește și un medic oftalmolog, care, în perioada 16 august 2022 – 31 august 2023, a întocmit în fals referate de specialitate şi a aplicat în fals parafa şi semnătura pe fişe medicale, în schimbul unor șpăgi.

”S-a mai reţinut că prin referatele medicale întocmite în fals, precum şi prin parafele aplicate în fals pe fişele medicale, pentru mai multe persoane, suspecta a determinat funcţionari din cadrul Casei Judeţene de Pensii Gorj S.P.C.R.P.C.I.V. Gorj şi comisiei de evaluare a persoanelor adulte în grad de handicap din cadrul Consiliului Judeţean Gorj să emită în fals, fără vinovăţie, certificate de încadrare în grad de handicap, decizii de pensionare şi permise de conducere“, precizează procurorii.

Cinci români mor în fiecare zi în accidente rutiere

România ocupă primul loc în Europa la numărul morților pe șosele. Viteza, drumurile proaste, consumul de droguri și alcool la volan sunt cele mai frecvente cauze.

Cinci români își pierd viața zilnic în accidente rutiere. Este fenomenul care ne-a propulsat pe primele locuri în topurile europene. Multe dintre soluțiile salvatoare există deja, trebuie doar să fie respectate.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole