Antena 3 CNN Actualitate Neregulile de la autostrada Sibiu - Orăștie, mușamalizate de stat. A fost ascuns un raport de 1,9 milioane de euro

Neregulile de la autostrada Sibiu - Orăștie, mușamalizate de stat. A fost ascuns un raport de 1,9 milioane de euro

1 minut de citit Publicat la 12:33 10 Iun 2016 Modificat la 12:33 10 Iun 2016

România a pierdut peste 100 de milioane de euro, la construcţia autostrăzii Sibiu - Orăştie pur şi simplu pentru că nu a mai trimis Bruxelles-ului explicaţiile promise în privinţa unor nereguli semnalate de experţi europeni. Autostrada inaugurată cu o zi înainte de alegerile prezidenţiale din 2014 şi închisă nouă luni mai târziu nu a fost reparată nici până astăzi. Problemele ei, arăta un audit european din primăvara anului 2012, porniseră încă din faza de proiect, înainte să fie turnat primul metru pătrat de asfalt, scrie Digi24.

Perspectiva pierderii unui sfert din finanţarea acordată de Comisia Europeană, 101 milioane de euro, s-a conturat încă de acum patru ani. Un raport de audit realizat de experţi europeni în martie 2012 arăta că toate cele patru contracte pentru construirea Autostrăzii Sibiu - Orăştie au fost atribuite ilegal.

Motivul: firmele câştigătoare au fost lăsate de autorităţi să depună acte la dosarele de licitaţie, după termenul limită. Potrivit procedurilor europene, statul român avea șase luni să conteste sancţiunea.

„Eu, în momentul în care am primit acest raport, această schiţă de raport, în 24 de ore am fost la Bruxelles, în 24 de ore eram deja în discuţii cu adjunctul de la DG Regio. Am prezentat toate argumentele noastre, într-o săptămână m-am văzut cu comisarul european de resort, i-am prezentat din nou toate argumentele, şi i-am spus că România se va prezenta şi îşi va susţine bineînţeles punctul de vedere”, declară Alexandru Nazare, fost ministru al Transporturilor.

Ministerul Transporturilor a decis să facă propriul audit. Un contract de aproape 1,9 milioane de euro a fost atribuit firmei European Funds Invest.

Raportul de audit al Guvernului român nu a mai ajuns însă niciodată la Bruxelles. Daniela Drăghia, director la CNADNR în perioada respectivă, nici nu-și mai aduce aminte de documentul pentru care s-au plătit aproape 2 milioane de euro.

„Nu am cunoştinţă de un asemenea raport. Mulţumesc”, a răspuns Daniela Drăghia, fostă directoare a CNADNR.

Odată cu schimbarea de Guvern din mai 2012, conducerea Transporturilor a fost preluată de Ovidiu Silaghi. Noul ministru nu a mai trimis Comisiei Europene auditul propriu şi nici nu s-a mai prezentat la întâlnirile cu oficialii europeni stabilite de predecesorul său.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole