Antena 3 CNN Actualitate Nereguli găsite la Spitalul din Urziceni, după ce o femeie a născut pe asfalt, în fața unității medicale. Prima mărturie a medicilor

Nereguli găsite la Spitalul din Urziceni, după ce o femeie a născut pe asfalt, în fața unității medicale. Prima mărturie a medicilor

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:03 31 Iul 2023 Modificat la 20:12 31 Iul 2023

O tânără de 24 de ani a născut luni, pe trotuarul din fața Spitalului din Urziceni din județul Ialomița. A fost asistată la naștere de un echipaj al Serviciului de Ambulanță.

Înainte de a naște pe trotuar, femeia în vârstă de 24 de ani se prezentase la Camera de primiri Urgențe a Spitalului din Urziceni, care nu are însă linie de gardă pentru ginecologie.

Pacienta a fost consultată de medicii de la camera de gardă a spitalului, care însă au decis să o trimită la Slobozia pentru că spitalul din Urziceni nu are linie de gardă pentru ginecologie. 

La Spitalul Municipal Urziceni, nu există medic anestezist după ora 15.00.

Citește și: Prima reacție a managerului de la spitalul din Urziceni, după ce ministrul Sănătății i-a cerut demisia: "Nu încercați să mă intimidați"

Ce sancțiuni s-au dat la Spitalul din Urziceni

Pentru gestionarea defectuoasă a cazului, Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa a dispus amendarea cu câte 4.000 de lei a managerului Daniela Ianoş şi a medicului de gardă şi cu 3.000 de lei a asistentei de serviciu din Centrul de Primiri Urgenţe.

"O doamnă asistent din acel spital a postat o fotografie pe rețelele de socializare, spunând că acesta este ultimul copil care s-a născut acum două luni, în acest spital, în ciuda refuzurilor conducerii și este ultimul copil care s-a născut în ultimul an, în Spitalul Urziceni.

Pentru că actuala conducere nu asigură, cel mai probabil, cele necesare.

Acest spital nu are medic specialist, dar are 23 de paturi pe secția de ginecologie.

Pacientele nu sunt primite pentru a da naștere sau pentru a merge la control.

Este vorba de banii pe care spitalul îi primește pentru numărul de paturi.

Dar nu este singurul spital în care se întâmpla acest lucru, am mai descoperit și la Spitalul din Târgu Măgurele.

Aceste spitale obțin finanțări de la bugetele locale. Acest spital are 127 de paturi în total, dintre care 23 pe secția de ginecologie", a spus Carmina Pricopie, jurnalist Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole