Amenzile au fost date în cadrul unei verificări făcute vineri de polițiști, împreună cu angajați ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, precum și comisari ai Comisariatului Pentru Protecția Consumatorilor.
Controlul a vizat respectarea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și respectarea altor acte normative în vigoare.
Au fost verificate 56 de firme, iar echipele mixte de control au aplicat 16 sancțiuni în valoare de peste 143.000 de lei, iar la o societate comercială activitatea a fost suspendată pentru 30 de zile pentru încălcarea normelor din domeniul sănătății publice.
Autoritățile anunță că astfel de controale vor fi efectuate și în zilele următoare.
sursa: Mediafax