”Am aflat astăzi din presă că unul din centrele de carantină din judeţ, pentru cazurile potenţiale de coronavirus, este în tabăra de la Ocna Sibiului. Decizia a fost ţinută la secret de Instituţia Prefectului Sibiu, dar descoperită de presa locală. Este incredibil cum din toate potenţialele locaţii pentru aceste centre de carantină s-a ales o tabără care ţine de Ministerul Tineretului. Nu discut faptul că locaţia respectivă nu are căldură şi o toaletă comună, ceea ce nu oferă condiţiile sanitare necesare.
Mai grav este că s-a folosit o tabără şcolară! Un spaţiu care pe perioada verii va fi folosit pentru a găzdui copii. După ce va fi folosit pentru pacienţii suspecţi de coronavirus, cât de bine va fi dezinfectat spaţiul? Oare cu aceleaşi substanţe diluate şi vândute în spitalele publice, după cum a relatat presa?
Ştim că actuala guvernare nu a reuşit de două luni de zile să numească un prefect la Sibiu. Pentru că se încăpăţânează cineva din PNL Sibiu să pună un anumit om, care nu are studii şi experinţă în domeniu, când este plin judeţul liberal de oameni de valoare care ar putea ocupa acest post.
Instituţia prefectului Sibiu trebuie să convoace deîndată instituţiile abilitate şi să desemneze alte centre de carantină în judeţ, nu tabere şcolare. Se pot lua după modelul chinezesc, dacă nu sunt capabili de o gândire modernă europeană.” transmite Ovidiu Gheorghe Tocaciu, președinte ALDE Sibiu.