Antena 3 CNN Actualitate Locale Nereguli grave la un spital din Baia Mare | DSP a descoperit materiale sterilizate, cu valabilitatea modificată din pix

Nereguli grave la un spital din Baia Mare | DSP a descoperit materiale sterilizate, cu valabilitatea modificată din pix

Ştefan Petrică
<1 minut de citit Publicat la 23:53 10 Mar 2023 Modificat la 09:57 11 Mar 2023

Controlul igienico-sanitar a fost efectuat la secția de Chirurgie Cardiacă și în cadrul Laboratorului de angiografie de la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare.

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică au descoperit astfel că unele echipamente medicale aveau termen de valabilitate expirat.

Conducerea unității susține că vor fi luate măsuri.

"Au fost constatate aceste nereguli care au fost constatate în magaziile spitalului, parte în secții.

Citește și: O bătrână din Bacău a fost sedată şi legată de pat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău

S-au dat, de altfel, și două sancțiuni celor doi asistenți care au folosit în mod incorect partea de materiale sanitare.

Am o comisie care în orice moment al zilei vom merge pe secțiile din spital și va verifica realitatea în timp util a secțiilor respective.

Vor verifica atât partea de respectare a protocoalelor medicale, cât și partea de prezență la serviciu", a declarat Alexandru Oros, manager Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole