Antena 3 CNN Actualitate Nereguli grave descoperite în supermarketuri. Declarații importante făcute de președintele ANPC vizavi de dublul standard

Nereguli grave descoperite în supermarketuri. Declarații importante făcute de președintele ANPC vizavi de dublul standard

1 minut de citit Publicat la 08:32 25 Mai 2019 Modificat la 08:32 25 Mai 2019

Dublul standard practicat de marile companii străine pe piața alimentelor nu este o simplă poveste. O demonstrează chiar datele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. 

Conducerea ANPC a realizat, în premieră, o comparație a unor produse vândute de același hypermarket în România și în Franța, iar dublul standard practicat de retailer a fost mai mult decât evident. 

În vreme ce pe eticheta unui pachet de biscuiți din România scria negru pe alb că produsul conține grăsimi vegetale, aceiași biscuiți vânduți în Franța au în compoziție produse lactate. 

Președintele ANPC, Marius Pârvu- „În momentul de față, este o situație acceptată pentru că legislația privind dublul standard nu este pusă în aplicare. De aceea eu sper ca pe viitor astfel de situații să nu se mai întâmple. Noi ne-am pregătit puțin în avans vizavi de ceea ce înseamnă această aplicare a dublului standard și am încercat să găsim produse sau diferite servicii.. nu erau numai acei biscuiți. Am dat două exemple aleatorii. Marea majoritatea a populației e sensibilă când vine vorba de copii. Puneți-vă în situația în care cumpărați același produs care într-o țară conține unt, iar la noi conține grăsimi vegetale. Un croissant care în România piureul de caise din interior este în proporție de 2%, într-o țară vestică conține 35%. 

Nu sunt singurele exemple. În Parlament e deja introdusă această lege a dublului standard, nu neapărat ca și lege separată față de ce înseamnă directiva. E practic aplicarea directivei europene care a fost aprobată la nivel de Parlament European și în România. Nu sunt adeptul măsurilor foarte drastice vizavi de agenții economici, dar sunt cazuri când trebuie să le aplicăm. Am mers cu prevenții, cu o amendă minimală, cu amendă mai mare și, totuși, lucrurile nu se îndreaptă”. 

Etichete: presedintele ANPC
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole