Antena 3 CNN Externe Nepotism la Casa Albă. Ce funcție a primit ginerele lui Donald Trump

Nepotism la Casa Albă. Ce funcție a primit ginerele lui Donald Trump

1 minut de citit Publicat la 07:19 10 Ian 2017 Modificat la 07:19 10 Ian 2017

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a numit luni pe ginerele său, Jared Kushner, consilier principal la Casa Albă, a indicat echipa sa de tranziţie, într-un comunicat preluat de AFP. 

Dl.Kushner, care a renunţat la orice salariu pe durata acestui post, "a fost un atu formidabil şi un consilier de încredere de-a lungul întregii campanii şi în perioada de tranziţie şi sunt mândru că va avea un rol cheie în administraţia mea", a declarat Donald Trump, citat în comunicat. 

"El a reuşit incredibil, în afaceri, ca şi în politică. El va fi de o valoare incomparabilă în echipa mea pentru a începe şi pune în aplicare programul meu ambiţios", a adăugat viitorul preşedinte. 

"Este o onoare să îmi servesc ţara", a declarat, la rândul său, tânărul om de afaceri. 

Kushner, care nu avea nicio experienţă politică înainte de a se angaja în campania socrului său, se regăseşte astfel într-un foarte mic cerc de trei apropiaţi consilieri ai viitorului preşedinte american, alături de foarte controversatul Steve Bannon, consilier de strategie al lui Trump, şi de Reince Priebus, secretar general al Casei Albe, conchide AFP. 

Foarte influent în timpul campaniei electorale, Kushner joacă deja un rol foarte discret de influent strateg pe lângă socrul său în discuţiile de constituire a viitoarei sale administraţii. Dar ocuparea unui post oficial ridică probleme juridice, nota, într-o ştire anterioară, agenţia France Presse. 

"Dl.Kushner este determinat să se conformeze legilor federale americane în materie de etică şi suntem în legătură cu Biroul federal de etică guvernamentală privind măsurile ce trebuie luate", a indicat un avocat al lui Kushner, citat de canalul NBC. 

Căsătorit cu Ivanka Trump, Jared Kushner va sărbători marţi 36 de ani. El conduce o vastă companie de promovare imobiliară moştenită de la tatăl său. 

Proprietar al unei reviste imobiliare şi al unui săptămânal destinat elitei din Manhattan, Kushner a câştigat încrederea socrului său gestionând cu abilitate campania acestuia pe reţelele sociale. 

Este deja o figură-cheie în numeroase dosare, potrivit New York Times: echipa de tranziţie a lui Trump ar fi cerut oficialilor din administraţia Obama să transmită prin el toate problemele de politică externă care ar putea să suscite atenţia noului preşedinte. 

Potrivit presei, cuplul Ivanka Trump-Jared Kushner se pregăteşte să părăsească New Yorkul pentru a se instala la Washington cu cei trei copii mici ai lor. Ei ar urma să se mute în acelaşi cartier exclusivist unde ar trebui să locuiască şi Barack şi Michelle Obama. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole