Antena 3 CNN Actualitate Nelu Tătaru: Dacă evoluția va fi nefavorabilă, vom reintroduce restricțiile

Nelu Tătaru: Dacă evoluția va fi nefavorabilă, vom reintroduce restricțiile

<1 minut de citit Publicat la 12:15 17 Mai 2020 Modificat la 12:15 17 Mai 2020

Acesta a declarat că o parte din populație și din agenții economici nu au respectat regulile impuse de autorități, și că, în funcție de evoluția din zilele următoare, se pot impune noi decizii de introducere a restricțiilor.

”Am observat începând de pe 15 o confundare a măsurilor de relaxare cu o relaxare totală. (...) Suntem într-un moment în care avem 2 zile și în aceste 2 zile atât agenții economici cât și populația, o parte din ei, au uitat să urmărească și acele reguli”, a declarat Nelu Tătaru.

”Țin să reamintesc! Precauțiile și regulile trebuie să rămâne de bază! Sunt 14 zile în care noi, ca minister al Sănătății și celelalte ministere de resort urmărim evoluția. Dacă această evoluție este nefavorabilă, vom reinterveni și vom impune restricții!”, a adăugat ministrul. 

”Dar umărind primele două zile, nu neapărat e o îngrijorare, dar precauțiile sunt maxime. Trebuie să ne gândim săptămâna viitoare dacă răspunsul este negativ sau pozitiv după aceste 2-3 zile”, a concluzionat ministrul. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole