Antena 3 CNN Politică Nelu Tătaru, scenariu sumbru despre pandemie: "Din păcate, nu s-a terminat şi n-o să fim pregătiți nici la următorul val. România e ca o locomotivă cu abur"

Nelu Tătaru, scenariu sumbru despre pandemie: "Din păcate, nu s-a terminat şi n-o să fim pregătiți nici la următorul val. România e ca o locomotivă cu abur"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:48 13 Oct 2021 Modificat la 20:54 13 Oct 2021

Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, spune că la nivel de percepție societatea din România se poate compara cu o locomotivă învechită.

„Noi, societatea românească, nu suntem o locomotivă electrică. La nivel de percepție încă suntem o locomotivă cu aburi, trebuie să punem încontinuu cărbuni”, spune Nelu Tătaru.

Mai mult, fostul ministru al Sănătăţii spune că România se va confrunta cu un nou val al pandemiei din cauză că oamenii refuză să se vaccineze.

„Dacă noi toți nu conștientizăm acu, nu vom fi pregătiți nici de valul cinci"

„Din păcate, nu s-a terminat! S-a terminat fiecare val în parte din care, dacă n-am învățat câte ceva, să știm că n-o să fim pregătiți nici la următorul. Trăim momentele în care n-am fost pregătiți nici de valul trei, nici de valul patru.

Urmează un alt val până vom fi toți imunizați, măcar 70%. Imunizarea se face prin vaccinare sau prin boală. Majoritatea dintre noi am ales să facem prin boală această imunizare. Vă asigur că dacă noi toți nu conștientizăm acu, nu vom fi pregătiți nici de valul cinci”, a adăugat Nelu Tătaru pe pagina sa de socializare.

Miercuri, autoritățile au raportat 15.733 de cazuri de infectare. 382 de români au murit în ultimele 24 de ore, iar 1.676 de persoane sunt în stare gravă la secțiile ATI COVID.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole