Plângerile sunt făcute în baza unui raport al Curții de Conturi, redactat vara trecută, intitulat Gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență, însă abia acum Curtea de Conturi a anunțat ce conținea, de fapt, acest raport și ce conțin aceste plângeri venite în baza raportului.
În primul rând, există sesizarea făcută la DNA împotriva Ministerului Sănătății, pentru achizițiile din primul an de pandemie, perioada în care Nelu Tătaru era ministru al Sănătății. Acuzația este de fals intelectual și uz de fals, dar și de abuz în serviciu, cu un prejudiciu estimat de aproape 3 milioane de lei.
Celelalte două plângeri făcute de Curtea de Conturi la DNA sunt împotriva Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, aflat în subordinea DSU, care este condus de Raed Arafat. Acuzațiile sunt de abuz în serviciu, una cu un prejudiciu de 11 milioane de lei, iar cealaltă cu un prejudiciu de peste 4 milioane de lei.