Antena 3 CNN Actualitate Nelu Tătaru, apel la populație: Trebuie să ne obișnuim să conviețuim cu acest virus, cel puțin un an, doi

Nelu Tătaru, apel la populație: Trebuie să ne obișnuim să conviețuim cu acest virus, cel puțin un an, doi

Maria Sabu
<1 minut de citit Publicat la 09:00 29 Iul 2020 Modificat la 09:00 29 Iul 2020

„Încă n-am terminat valul unu. Trebui să ne obișnuim să conviețuim cu acest virus cel puțin un an, doi. Orice pandemie ne-a dat această experiență. Dar acesta este anul cel mai important.

În virtutea că ne vom obișnui cu acest virus și în speranța unui vaccin anul viitor.

Chiar dacă este ceva nevăzut, am început să ne obișnuim cu anumite terapii, tratamente, ca personal medical mă refer. Mai rămâne ca tot ce înseamnă populație să respecte anumite reguli”, a declarat Nelu Tătaru, la Digi24.

Ce se întâmplă cu testul de seroprevalență

”Urmează o săptămâna în care vom vedea dacă transmiterea comunitară scade. Ea ar trebui să scadă în măsură în care izolăm, identificăm aceste cazuri infectate, carantinăm ce vine din acele zone din afară țării noastre și supraveghem prin medicina de familie și DSP-uri.

A început acel test de seroprevalenţă şi au început recoltările de la diverse laboratoare din judeţe şi continuă această recoltare. În acest moment a scăzut ritmul, pentru că trebuie să gestionăm o a doua cocoaşă a primului val pandemic, dar acel test merge în continuare.

Rezultatele vor veni la începutul lunii septembrie”, a subliniat ministrul Sănătății.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole