După comunicarea deciziei, Nelu Iordache poate fi încarcerat. Surse judiciare au declarat că Nelu Iordache urmează să se predea la Secția 17 de poliție București.
Afaceristul fusese preluat sub escortă de pe Aeroportul Otopeni și pus sub control judiciar la finalul lunii iulie.
Omul de afaceri Nelu Iordache era suspect de trafic de influență și dare de mită, în acest nou dosar legat de achiziții publice.
El a fost săltat de pe aeroport de procurori chiar când voia să plece către Roma, Italia, acolo unde este stabilită familia lui, la finalul lunii iulie a acestui an.
Omul de afaceri era anchetat în mai multe dosare de corupție. În unul din ele a fost condamnat la 12 ani şi 6 luni închisoare, însă decizia nu este definitivă. În acest dosar, a fost condamnat de Tribunalul București pentru evaziune fiscală şi delapidare, fiind acuzat că a înregistrat în contabilitatea companiei de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare. Prejudiciul creat statului se ridică la 2 milioane euro.
Pe de altă parte, în ianuarie 2020, Iordache a fost achitat definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti, într-un alt dosar de corupţie, legat de modernizarea Transalpina.