Cancelarul austriac Karl Nehammer susține că agenţiile de informaţii din ţara sa ar trebui să aibă puteri sporite pentru a monitoriza comunicaţiile pe aplicaţiile de mesagerie și a opri extremiştii. Declarațiile făcute de el duminică vin după ce a fost dejucat un complot terorist planificat la un concert al cântăreţei americane Taylor Swift la Viena.
Cele trei concerte programate ale lui Swift la Viena au fost anulate după ce autorităţile austriece au aflat că un tânăr de 19 ani intenţiona să comită un atac sinucigaş, inspirat de ISIS, pe un stadion de fotbal unde zeci de mii de fani plănuiau să asiste la spectacol.
Veştile despre atacul planificat a relansat dezbaterea cu privire la restricţiile stricte pe care Austria le are, în comparaţie cu alte naţiuni occidentale, în ceea ce priveşte monitorizarea comunicaţiilor de mesagerie, într-o perioadă în care ţara se pregăteşte pentru alegerile din 29 septembrie.
"Avem într-adevăr nevoie ca agenţiile noastre să fie modernizate din punct de vedere tehnic, astfel încât să fie pe picior de egalitate cu teroriştii, cu crima organizată, astfel încât să le putem combate"', a declarat cancelarul Karl Nehammer într-un interviu acordat ziarului german Bild, scrie Agerpres.
"Este vital ca serviciile de mesagerie precum WhatsApp, Signal, Telegram să poată fi decriptate pentru autorităţile de securitate, sub supraveghere judiciară, prin respectarea statului de drept", a adăugat Nehammer, care candidează pentru realegere luna viitoare.
Nehammer, care a declarat că Austria a primit un pont de la un serviciu de informaţii străin cu privire la presupusul atac planificat împotriva lui Taylor Swift, a declarat că principalii suspecţi în acest caz au fost prinși.
Poliţia continuă investigaţiile în cadrul reţelelor criminale. Mai mulţi susţinători ISIS au fost identificaţi, a afirmat cancelarul Nehammer