Negocierile pentru funcția de viitor premier PSD continuă și în week-end.
Potrivit Antena 3, în acest moment au mai rămas două nume în PSD pentru funcția de premier, respectiv Mihai Fifor și Sorin Grindeanu, dacă nu va fi propus actualul președinte al formațiunii, Liviu Dragnea.
Cel de-al treilea nume de care se vorbea până acum, al lui Sebastian Dîncu, a picat, pentru că acesta ar urma să-și păstreze funcția și în viitorul Guvern.
Mihai Fifor și Sorin Grindeanu sunt lideri PSD din noua generație, unul deputat, celălat senator, neimplicați în scandaluri politice.
Mihai Fifor a fost refuzat în trecut de președintele Klaus Iohannis, atunci când a fost propus de partid pentru funcția de ministru al Transporturilor.
Guvernul PSD-ALDE prinde contur
Mai mult, guvernul PSD-ALDE prinde contur și încep să apară și primele numele de miniștri.
Ei negociază și câte ministere va avea ALDE, având în vedere că PSD este de acord ca funcția de președinte al Senatului să fie păstrată de Călin Popescu Tăriceanu.
PSD s-a arătat dispus să cedeze ALDE două ministere, respectiv cel al Educației și al Energiei, care ar putea să fie conduse de Sorin Cîmpeanu - cel care a mai condus Educația și, la Energie, Andrei Gerea.
La IMM și Turism, PSD spunea că este posibil ca pentru acest portofoliu să fie numit un om din afara partidului și aici era luat în calcul Florin Jianu, care a mai condus un minister într-un guvern trecut.
În ce privește, miniștrii pe care PSD i-ar numi din afara partidului, la Ministerul de Externe, se vehiculează numele lui Bogdan Aurescu, actual consilier de stat al președintelui Klaus Iohannis și acest lucru ar putea arăta și o conciliere pe care șeful PSD Liviu Dragnea o face cu șeful statului.
Negocierile pentru viitorul guvern sunt în desfășurare sâmbătă.