Anunțul a fost făcut de o sursă din partea rusă, citată de agenția rusă TASS, care arată că aceasta este data asupra căreia ambele părți au convenit inițial.
Agenția rusă RIA a menționat, la rândul său, că a doua rundă de discuții va avea loc în tot în Belarus, în apropiere de granița acestei țări cu Polonia, relatează CNN.
Prima rundă de negocieri s-a desfășurat luni, la Gomel (Belarus) și s-a întins pe circa șase ore, fără ca discuțiile să aducă vreun progres concret.
Oficialii ucraineni încă nu au confirmat că miercuri este data finală pentru a doua rundă de discuții.
Luni, președintele rus Vladimir Putin a comunicat, după o convorbire de o oră și jumătate cu președintele francez Emmanuel Macron, care sunt condițiile pe care Rusia le consideră necesare pentru încheierea conflictului.
Acestea includ recunoașterea internațională a apartenenței Crimeei la Rusia, dezarmarea și 'denazificarea' Ucrainei, o expresie menită să justifice înlocuirea actualilor lideri politici de la Kiev, precum și neutralitatea Ucrainei.