Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Negociator acorduri Abraham, despre evoluţia războiului în Israel: "Regimul iranian este nemulţumit că potențialul pentru pace între Israel și saudiţi crește"

Negociator acorduri Abraham, despre evoluţia războiului în Israel: "Regimul iranian este nemulţumit că potențialul pentru pace între Israel și saudiţi crește"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:27 03 Noi 2023 Modificat la 19:51 03 Noi 2023

Manifestațiile pro-palestiniene din țările arabe presează guvernele din Orientul Mijlociu să denunțe răspunsul militar al Israelului împotriva Hamas în Fâșia Gaza.

Mai mult, în statele care și-au normalizat relațiile cu Israelul, cum a fi Bahrainul, care a încheiat un acord Abraham cu Israelul sau Egiptul care are un pact de pace cu Țara Sfântă, se cere întreruperea legăturilor diplomatice.

Întrebat despre discursul lui Hassan Nasrallah, secretar general Hezbollah, dar şi dacă relațiile Israelului cu lumea arabă vor rezista acestui război, Jason Greenblatt, fost comisar al Casei Albe în Orientul Mijlociu care a jucat un rol cheie în acordurile Abraham semnate în 2020, a spus.

"N-a fost un discurs care vroia să facă ca Israelul și SUA să ajungă într-o perioadă de calm, nu reprezintă nimic. Era vorba de cuvinte de ură, amenințări. Fie că Iranul a fost amestecat în masacrul din 7 octombrie sau nu, Hamas-ul n-ar fi unde este fără regimul Iranian.

A încercat să își asume meritul pentru că i-au atras pe militarii israelieni la granița dintre Israel și Liban. Dar Hamas-ul trebuie să fie dezamăgit, pentru că sunt doar niște cuvinte și nu a fost alături de Hamas în dorința lor de a distruge statul Israel", a spus Jason Greenblatt la Antena 3 CNN. 

"Țările arabe înțeleg foarte bine cine este dușmanul"

Întrebat apoi dacă acordurile dintre Israel şi ţările arabe vor supraviețui, acesta a spus: 

"Să vorbim întâi despre Hassan Nasrallah. Nu cred că nimeni n-ar trebui să se lase sfătuit de Nasrallah. Vedem cum a distrus Libanul, o frumoasă țară la un moment dat, care acum este total distrusă.

Țările arabe înțeleg foarte bine cine este dușmanul. Ele înțeleg că regimul iranian este acolo și cred că acordurile lui Abraham vor supraviețui. Poate că vor intra într-o perioadă problematică, dar cred că vor supraviețui. De ce? Pentru că regiunea are nevoie de acordurile lui Abraham, şi Israelul și ţările arabe".

"Potențialul pentru pace între Israel și saudiţi crește"

Apoi el a continuat: "Nimeni nu vrea ce s-a întâmplat în Liban și în Gaza. Ţările arabe vor să înflorească și să prospere, astfel încât generația tânără să aibă un viitor mai bun. Cred că asemenea acorduri sunt o soluţie.

Este foarte important să spunem că regimul iranian vrea să distrugă Israelul. Într-adevăr, au văzut că potențialul pentru pace între Israel și saudiţi crește.

Trebuia să se mai întâmple și multe alte lucruri, dar cel mai rău lucru care se poate întâmpla pentru regimul iranian este să se instaureze pacea și tocmai de aceea au contribuit la escaladarea conflictului și au contribuit la aceste masacre atroce din 7 octombrie", a mai spus acesta.

"Încetarea focului va da o nouă şansă organizaţiei Hamas pentru a relua atrocitățile"

Referitor la ideea de încetare a focului, Greenblatt a spus: 

"Să facem o distincție între încetarea focului, adică oprire și o pauză pentru motive umanitare. Hamas-ul a spus că intenția sa este să continue să comită asemenea atacuri contra Israelului, chiar dacă vrem ca ostaticii să se întoarcă acasă, pentru că este ceva îngrozitor și pentru palestinienii nevinovați care suferă.

Aceasta înseamnă că după o zi sau după o lună sau două luni, Hamas-ul ar putea ajunge la mai multe atrocități, la mai multe tiruri cu rachete.

Încetarea focului nu înseamnă decât că atacurile vor reîncepe, dându-le celor de la Hamas posibilitatea să o ia de la capăt", a mai spus  Jason Greenblatt la Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole