Antena 3 CNN Politică ”Necuvântătorii” din Parlament. Cine sunt politicienii care dețin recordul-absolut al tăcerii

”Necuvântătorii” din Parlament. Cine sunt politicienii care dețin recordul-absolut al tăcerii

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 15:57 21 Noi 2016 Modificat la 15:57 21 Noi 2016

La finalul mandatului de parlamentar, există aleşi care au vorbit în plen doar pentru a depune jurământul. O altă categorie o reprezintă parlamentarii care s-au trezit şi au urcat la tribună doar pentru a-şi convinge colegii să-i scape de arest. 

 

Topul parlamentarilor necuvântători

Deputatul PMP Ioan Mihăilă deţine recordul absolut al tăcerii. În patru ani de mandat, jurământul de credinţă a fost tot ce a rostit de la tribuna Parlamentului: 29 de secunde şi atât, potrivit Jurnalul național.

În aceeaşi situaţie se mai află alţi trei deputaţi: Florică Bîrsăşteanu şi Nicolae Florian, ambii de la PSD, şi Marius Manolache, de la PRU. Singurul motiv pentru care nici unul dintre ei nu deschide topul aleşilor care nu au cuvântat în Parlament este că au citit mai rar jurământul de credinţă.

Unii parlamentari au fost scoşi din amorţire doar de cererile DNA de reţinere şi arestare. În această situaţie se află deputaţii Cristian Rizea şi Mădălin Voicu, care au urcat la tribună doar ca să le ceară colegilor să-i salveze de arestul central.

O situaţie aparte în topul celor care nu cuvântă o are deputatul Sebastian Ghiţă. El a vorbit în plen de trei ori: o dată la depunerea jurământului - 31 de secunde, iar a doua oară la votul asupra componenţei Comisiei SRI - 28 de secunde. Însă Ghiţă a atins un record de neimaginat, atunci când DNA a cerut acceptul Parlamentului pentru arestare. A vorbit fără întrerupere 17 minute şi 6 secunde.

Deputatul Theodor Paleologu a vorbit doar de două ori: odată cu ocazia depunerii jurământului, şi încă odată în februarie 2014, când a anunţat că părăseşte PDL şi va rămâne independent. A însumat 38 de secunde în patru ani. 

Fostul ministru liberal, Radu Stroe, a vorbit la depunerea jurământului şi la numirea ca membru în Comisia pentru controlul SRI: în total un minut şi 17 secunde.

Mai multe informaţii despre topul necuvântătorilor din Parlament aveţi în ediţia de astăzi a Jurnalului Naţional.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole