Primarul suspendat al sectorului 2, Neculai Onţanu, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, a decis luni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, scrie agerpres.ro.
ÎCCJ i-a respins lui Onţanu o contestaţie la decizia dată de Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care a admis pe 15 aprilie cererea DNA de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv pentru primarul suspendat din sectorul 2, în dosarul în care acesta este cercetat pentru luare de mită.
De asemenea, instanţa a prelungit arestul preventiv şi pentru avocata Loredana Radu şi secretarul Consiliului Local al sectorului 2, Toma Şutru, anchetaţi pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, respectiv luare de mită.
Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2007, Neculai Onţanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiară a unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii 18/1991.
După emiterea titlului de proprietate, Neculai Onţanu a primit o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, ce a fost transferată către avocata Loredana Radu şi o altă persoană, interpuşi indicaţi de Onţanu.
"În contractul încheiat cu Loredana Radu a fost prevăzut un preţ de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preţ total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menţionat în ambele situaţii că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferenţa s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. În realitate, nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onţanu, la indicaţia acestuia. Suprafaţa de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea lui Neculai Onţanu şi avea o valoare de piaţă de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacţiilor fictive", au constatat anchetatorii.
Potrivit unor surse judiciare, terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru Neculai Onţanu ar fi fost revândut apoi lui Gabriel Oprea. După vânzarea terenului către Gabriel Oprea, Loredana Radu a obţinut de la Primăria sectorului 2 o autorizaţie de construcţie pentru un imobil cu 10 etaje, care ulterior a şi fost ridicat.