O declarație în acest sens a fost făcută, vineri, de președintele Consiliului European, Charles Michel, la scurt timp după ce autoritățile ruse au confirmat că Navalnîi a murit în colonia penitenciară nr. 3 din districtul Yamal-Neneț.
Închisoarea, cunoscută pentru condițiile dure de detenție, se află în regiunea arctică și este supranumită "Lupul polar".
"Aleksei Navalnîi a luptat pentru valorile libertății și democrației și a făcut sacrificiul suprem" pentru idealurile sale.
Transmit cele mai profunde condoleanțe familiei sale și celor care luptă pentru democrație în întreaga lume, în cele mai întunecate condiții.
Luptătorii mor. Dar lupta pentru libertate nu se termină niciodată", a scris Michel într-o postare pe rețeaua X.
Alte mesaje ale liderilor politici au venit să sublinieze implicarea regimului rus în decesul celui mai proeminent opozant al lui Vladimir Putin, precum și determinarea de care a dat dovadă Aleksei Navalnîi.
Secretarul de stat american Antony Blinken a opinat că moartea lui Navalnîi "nu face decât să sublinieze slăbiciunea și putreziciunea din inima sistemului pe care Putin l-a construit".
Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat că politicianul rus "s-a ridicat pentru democrație și libertate în Rusia și, aparent, a plătit cu viața pentru curajul său".
Krisjanis Karins, fost prim-ministru leton și actual ministru de Externe, s-a declarat "profund tulburat" de vestea morții lui Navalnîi și a adăugat că "moartea sa este în întregime pe conștiința regimului criminal al lui Putin".
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a spus că este "întristat și tulburat de relatările venite din Rusia".
Moartea lui Navalny este o "veste teribilă", a afirmat, la rândul său, premierul britanic Rishi Sunak, remercând faptul că fondatorul Fundației Anti-Corupție "a dat dovadă de un curaj incredibil de-a lungul vieții sale".
Peskov: Putin a fost informat de moartea lui Navalnîi. Zaharova: Occidentul a tras deja concluzia
Președintele rus Vladimir Putin a fost informat de moartea lui Aleksei Navalnîi, a anunțat, vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
El a menționat că Serviciul Penitenciar Federal rus face "toate verificările" în legătură cu moartea lui opozantului, dar că nu are, momentan, alte informații în acest sens.
La rândul său, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, a scris pe Telegram că "acuzațiile occidentale" legate de moartea lui Aleksei Navalnîi trădează faptul că liderii vestici au tras deja concluzia în privința decesului opozantului rus.
Zaharova a susținut că rezultatele analizei medico-legale privind cauza morții lui Navalnîi nu sunt disponibile în prezent.