Proiectul are ca scop cartografierea fundului lacului de 363 de kilometri pătraţi cu ajutorul tehnologiei sonar de înaltă rezoluţie.
Specialiştii au estimat că barca a fost construită şi folosit între anii 1300 şi 1800.
Instituţia norvegiană de cercetare în domeniul apărării a condus misiunea doi ani după ce a efectuat mai multe inspecţii cu ajutorul unui vehicul operat de la distanţă în zonele lacului unde fuseseră aruncate cantităţi mari de muniţie.
Lacul este o sursă de apă potabilă pentru aproximativ 100.000 de persoane din Norvegia, potrivit Universităţii norvegiene de Ştiinţă şi Tehnologie, astfel că muniţia reprezintă un risc pentru sănătate, potrivit mediafax.ro.
Epava a fost reperată în timpul cercetării lacului.
"Aşteptarea mea era că ar putea fi descoperite şi epave de nave în timp ce cartografiam muniţia aruncată, aşa s-a dovedit a fi cazul", a declarat, potrivit CNN, Øyvind Ødegård, cercetător principal în arheologie marină la Universitatea Norvegiană de Ştiinţă şi Tehnologie.
Epava descoperită recent se află la o adâncime de aproximativ 411 metri. Apa dulce şi lipsa valurilor au păstrat nava în stare impecabilă, cu excepţia unor cuie de fier. Pentru Ødegård, uzura metalului este un indiciu clar că epava a ajuns pe fundul lacului în urmă cu mult timp.
De asemenea, vasul are o cârmă care nu a fost folosită mai devreme de sfârşitul secolului al XIII-lea. Combinând aceste două caracteristici, arheologii au reuşit să estimeze intervalul de timp al navei ca fiind nu mai devreme de anul 1300 şi nu mai târziu de 1850.
Nava pare să fi fost construită folosind o tehnică nordică, în care scândurile corpului sunt suprapuse unele peste altele. Această metodă a fost folosită în timpul Epocii Vikingilor ca o modalitate de a face nava mai uşoară şi mai rezistentă.
Deoarece epava a fost găsită în mijlocul lacului, Ødegård crede că nava s-a scufundat pe vreme rea. Cel mai probabil, nava avea pânze de formă pătrată, care s-au dovedit a fi dificil de folosit pentru marinarii prinşi de furtună. În paralel cercetătorii continuă să cartografieze fundul lacului. Până în prezent, ei au cartografiat doar 39 de kilometri pătraţi şi cred că vor fi descoperite mai multe epave.