Antena 3 CNN Externe Navă militară rusă, în flăcări, în portul Sevastopol

Navă militară rusă, în flăcări, în portul Sevastopol

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 13:57 05 Aug 2022 Modificat la 17:09 05 Aug 2022

Potrivit presei internaționale, care citează surse locale, ar fi vorba de nava de patrulare Vasilii Bikov (colaj principal și foto interior).

Rusia nu a confirmat, deocamdată, incidentul.

UPDATE: Nava rusească de război Vasilii Bikov a fost surprinsă în timp ce intra în portul Sevastopol, având carena afectată de foc.

Relatări privind o navă militară a Moscovei în flăcări, în zona portului Sevastopol, au început să circule încă de joi.

Armata Kievului nu a difuzat oficial informații privind lovituri executate asupra acestei ținte, scrie presa ucraineană.

Incidentul semnalat vineri vine după ce alte trei nave cargo încărcate cu cereale au părăsit, în aceeași zi, porturile ucrainene la Marea Neagră, în cadrul acordului semnat separat de Rusia și Ucraina la Istanbul, cu Turcia și Organizația Națiunilor Unite, în vederea ridicării blocadei asupra exporturilor agricole ale Kievului.

Un prim vas a plecat, luni, din Odesa, cu destinația Liban.

"Ne așteptăm ca garanțiile de securitate ale Turciei și ale ONU să funcționeze în continuare și exporturile alimentare din porturile noastre să devină stabile și predictibile pentru toți participanții la piețele cerealiere", a scris pe Facebook ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, vineri, după plecarea celor trei nave.

Ce se știe despre vasul de patrulă Vasilii Bikov

Vasilii Bikov este un vas din clasa Project 22160.

A intrat în dotarea forțelor navale ruse în decembrie 2018 și a luat parte, alături de crucișătorul Moskva, scufundat între timp, la atacul din 24 februarie 2022 asupra garnizoanei ucrainene de pe Insula Șerpilor.

În martie, forțele Kievului au anunțat că au avariat vasul în urma unui atac cu rachete.

Ulterior, nava a fost semnalată întorcându-se în portul Sevastopol fără avarii vizibile.

Vasilii Bikov are un echipaj de 80 de marinari și ofițeri.

Este dotat cu un tun AK-176MA, calibrul 76,2 mm, două mitraliere grele MTPU, calibrul 14,5 mm și mai multe lansatoare de grenade submarine.

Dispune, de asemenea, de lansatoare de torpile și de rachete Kalibr.

În iunie, navei i s-a instalat un modul Tor-M2KM de apărare anti-aeriană pe puntea pentru elicopter.

Rușii au bombardat la Odesa după nici o zi de la semnarea acordurilor de la Istanbul

Dacă se confirmă, incidentul relatat vineri de presa ucraineană și de cea internațională se profilează ca o replică ucraineană la ce s-a întâmplat la scurt timp după semnarea acordurilor de la Istanbul.

Sâmbătă, 23 iulie, Ucraina l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin pentru bombardamentul de la Odesa și a transmis că Moscova va suporta "întreaga răspundere" a unui eșec al acordului privind exportul de cereale, semnat vineri la Istanbul.

Lovind cu rachete portul Odesa la nici o zi de la angajamentele asumate de Rusia la Istanbul, președintele rus a "scuipat în fața secretarului general al ONU, Antonio Guterres, şi a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care au depus eforturi uriașe pentru a ajunge la acest acord",  a spus Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev.

"Inamicul a atacat portul comercial Odesa cu rachete de croazieră Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, două au lovit infrastructura portului", a anunțat, sâmbătă, Comandamentul Operațional Sud al Ucrainei pe rețeaua Telegram.

Duminică, Rusia și-a asumat atacul de la Odesa, susținând că rachetele sale au distrus "infrastructură militară" ucraineană într-un atac "de precizie" asupra portului Odesa.

"Rachetele Kalibr au distrus infrastructura militară din portul Odesa cu o lovitură de înaltă precizie", a scris pe Telegram Maria Zaharova (foto), purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

Zaharova a susținut că tirurile rusești au distrus o ambarcațiune de patrulare ucraineană.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole