Antena 3 CNN Externe Ce și-au propus NATO și UE după semnarea celei de-a treia Declarații Comune | Rusia și China, menționate explicit

Ce și-au propus NATO și UE după semnarea celei de-a treia Declarații Comune | Rusia și China, menționate explicit

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 17:40 10 Ian 2023 Modificat la 17:47 10 Ian 2023

Obiectivele sunt menționate în documentul semnat la Bruxelles de șefii NATO, Consiliului European și Uniunii Europene.

"În momentul de față, ne confruntăm cu cea mai gravă amenințare la adresa securității din ultimele decenii.

Războiul brutal al Rusiei în Ucraina încalcă legislația internațională și principiile Cartei ONU, subminează securitatea europeană și globală.

Războiul Rusiei a amplificat crizele alimentară și energetică, afectând miliarde de oameni în întreaga lume. Condamnăm în cei mai puternici termeni posibili agresiunea Rusiei.

Rusia trebuie să oprească imediat acest război și să se retragă din Ucraina. Exprimăm solidaritatea noastră totală cu Ucraina și reafirmăm susținerea neclintită și continuă pentru independența, integritatea teritorială și suveranitatea țării, în cadrul frontierelor recunoscute internațional.

A treia Declarație Comună NATO - Uniunea Europeană menționează  "incisivitatea Chinei"

Susținem deplin dreptul inerent al Ucrainei la autoapărare și dreptul de a-și alege propriul destin", se arată în documentul citat.

"Trăim într-o eră a competiției strategice. Incisivitatea din ce în ce mai mare a Chinei și politicile acestei țări generează provocări pe care trebuie să le abordăm.

Conflictele persistente, fragilitatea și instabilitatea din vecinătatea Europei subminează securitatea noastră și le oferă un teren fertil concurenților strategici. precum și grupurilor teroriste, pentru a câștiga influență, a destabiliza societăți, generând o amenințare la adresa securității noastre", se mai menționează în document.

Acord istoric între NATO și Uniunea Europeană. Documentul a fost modificat din cauza războiului din Ucraina

A treia Declarație Comună NATO - Uniunea Europeană a fost semnată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, de președintele Consiliului European, Charles Michel, și de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Liderii Uniunii Europene și NATO au catalogat semnarea documentului drept un moment-cheie pentru securitatea și stabilitatea zonei euroatlantice.

Documentul este pregătit de mai mulți ani, dar declanșarea războiului din Ucraina a adus mai multe modificări în textul acestuia.

Conform Declarației comune, Uniunea Europeană și NATO se angajează să ducă la un nivel superior parteneriatul lor, prin utilizarea tuturor instrumentelor politice, economice și militare.

Jens Stoltenberg: "Putin a eșuat în Ucraina și în tentativa de a dezbina NATO"

În cadrul conferinței de presă, Secretarul General al alianței militare, Jens Stoltenberg, a amintit momentul în care, în februarie anul trecut, liderii occidentali s-au întâlnit pentru a discuta situația creată de invazia ordonată de Vladimir Putin în Ucraina.

"Președintele Putin a vrut să cucerească Ucraina în câteva zile și să ne divizeze. În ambele privințe, a eșuat în mod clar", a spus, marți, Stoltenberg.

În prezent, există 21 de state care fac parte atât din NATO, cât din UE.

Foto: Președintele Consiliului European, Charles Michel (stânga), Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg (centru) și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Bruxelles, la semnarea celei de-a treia Declarații Comune NATO - Uniunea Europeană, 10 ianuarie 2023

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole