Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal Naționala feminină de handbal a României a învins Danemarca

Naționala feminină de handbal a României a învins Danemarca

<1 minut de citit Publicat la 21:42 18 Mar 2016 Modificat la 21:42 18 Mar 2016

Naționala feminină de handbal a României a făcut un pas mare spre calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce a învins formația Danemarcei cu scorul de 32-25 (19-13), vineri, în prima zi a turneului preolimpic de la Aarhus (Danemarca).

Fetele noastre au început fantastic meciul și au condus chiar și la 5 goluri diferență. Pe tot parcursul primei părți, echipa adversă n-a contat, iar la pauză conduceam la 6 goluri diferență, 19-13, scrie gsp.ro.

Nici în partea a doua n-am avut vreo problemă și ”extraterestrele” noastre au obținut o eliminare la Holmsgaard încă din start. Chiar dacă Neagu a ratat lovitura de la 7 metri, Danemarca a ratat la următoarea fază, iar România a marcat imediat prin Buceschi.

Meciul a continuat în aceeași manieră în care s-au disputat și primele 30 de minute, iar în partea a doua am ajuns să conducem și la 10 goluri diferență.

 

Etichete: Handbal Danemarca
Citește mai multe din Handbal
» Citește mai multe din Handbal
TOP articole