Tehnicianul spaniol Manuel Montoya Fernandez a fost prezentat vineri ca noul selecţioner al naţionalei masculine de handbal a României, într-o conferinţă de presă la sediul FRH.
Montoya Fernandez îl înlocuieşte pe compatriotul său Xavier Pascual Fuertes, care a încheiat pe cale amiabilă colaborarea cu FRH, pe 13 iunie, după barajul cu Macedonia, pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2019.
Xavier Pascual semnase pe 6 iunie 2016 un contract pe patru ani cu FRH, cu obiectivul final de a califica naţionala masculină la Jocurile Olimpice din 2020. El a fost nevoit să renunţe la echipa naţională din cauza condiţiei puse de echipa FC Barcelona, pe care o pregătea în paralel.
Montoya Fernandez este doctor în Educaţie Fizică şi Sport la Universitatea din Barcelona, iar cariera de antrenor a început-o la clubul BM Granollers (1992-1997, 2002-2008), cu care a câştigat de două ori Cupa EHF (1995, 1996) şi Cupa Spaniei (1994). Între 2010 şi 2013, a fost secund la naţionala Spaniei, cu care a câştigat bronzul la CM 2011 şi aurul la CM 2013.
Începând cu 2013, până la finalul lunii august 2018, a fost secund al naţionalei Qatarului, medaliată cu argint la CM 2015, locul 8 la JO 2016. A fost în acelaşi timp secund al naţionalelor de tineret şi de juniori ale Qatarului.