Antena 3 CNN Actualitate Social Narcis Neaga a fost numit în funcţia de director general al CNAIR

Narcis Neaga a fost numit în funcţia de director general al CNAIR

<1 minut de citit Publicat la 15:51 07 Mai 2018 Modificat la 15:51 07 Mai 2018

Compania Naţională de Administrare a Infrastrcturii Rutiere (CNAIR) a anunţat luni că l-a numit în funcţia de director general al CNAIR pe Narcis Neaga, care va prelua mandatul în data de 12 mai. Narcis Neaga a fost director general al CNAIR în perioada 2012-2015.

Neaga a fost numit, în martie, membru în consiliul de administraţie al CNAIR. Asociaţia Pro Infrastructură a spus atunci că perioada în care Narcis Neaga a condus CNAIR a fost "cea mai nocivă pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România din ultimii ani".

Narcis Neaga este cercetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu un contract privind autostrada Sibiu - Orăştie.

Mandatul actualului director general al CNAIR, Ştefan Ioniţă, urma să expire în 12 mai. Ioniţă a solicitat consiliului de administraţie să revină pe funcţia de director al Direcţiei Tehnice şi Calitate, deţinută anterior, potrivit news.ro.

Etichete: CNAIR
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole