Amintiri dureroase pentru Nadine. Cântăreața și fosta prezentatoare TV a crescut în orfelinat, după ce mama ei a murit și tatăl a plecat în Congo, iar bunica nu avea suficiente resurse să o crească.
Artista își amintește că în toată această perioadă a suferit cumplit. Mătuşa ei a fost cea care a luat-o de la centrul de plasament şi acea zi a devenit una istorică pentru ea.
"La 6 ani am fost instituţionalizată într-o casă de copii. Nimănui nu-i păsa dacă sunt bine sau nu, dacă mi-am făcut lecţiile sau nu, dacă am mâncat, dacă mi-e frică... Aş fi dat orice să am părinţi homosexuali. Doi taţi sau două mame care să mă iubescă, să mă îmbrăţişeze, să-mi vorbească, să îşi dorească să mă cunoască, să mă protejeze de toate durerile pe care viaţă mi le-a adus, pentru simplul fapt că n-am fost învăţată diferenţa dintre bine şi rău, printre altele. Altfel ar fi fost viaţa mea... Am o viaţă bună, dar când închid ochii aş vrea să nu-mi amintesc lucruri pe care le-am văzut, le-am trăit, le-am simţit, le-am făcut... Orfanii ar trebui să aibe ultimul cuvânt dacă homosexualii le pot fi părinţi, nu cei care nu au habar ce înseamnă să ţi se pară mai uşor să-ţi iei zilele, decât să trăieşti nedorit de nimeni... Scriu cu multă durere, mă surprinde cât de afectată sunt. Atâţia alţii au decis pentru mine şi mi-au transformat viaţă în ce a fost nevoie pentru ei, nu pentru mine, iar pentru asta şi mai mulţi ani a trebuit să muncesc pentru a curaţă mizeria lăsat de aceştia în mintea mea, în sufletul meu", a notat vedeta pe contul ei de socializare.