”Cu ani în urmă, am avut deosebita plăcere de a participa la primirea unui concurs de natație juniori la București. Câștigătorul nu altul decât micuțul David Popovici.
Felicitări David, ție, antrenorilor, părinților și Federației pentru rezultatul fabulos la Campionatele Mondiale de Natație.
După ani de muncă, disciplină și reziliență, este un merit al unei echipe întregi care a fost și este alături de tine.
Succes în continuare, să fii o inspirație pentru generația de astăzi. Cu siguranță ne vedem la Paris 2024”, i-a transmis Nadia Comăneci lui David Popovici.
David Popovici este campion mondial la proba 100 metri liber
David Popovici a concurat în finala probei de 100 m liber. El a cucerit al doilea titlu mondial cu timpul de 47,58.
Puștiul minune al înotului românesc a concurat pe culoarul al 4-lea, cel al favoritului. E același culoar pe care David a cucerit luni prima medalie din istoria natației masculine din România, în proba de 200 de metri liber! 47.58 a fost timpul scos de David Popovici.
După cursă, David Popovici a transmis un mesaj pentru români: "Vă iubesc pe toți!"
Rezultatul obținut de David Popovici este unic în istoria natației românești, sportivul devenind primul înotător român care devine campion mondial în probe masculine de natație. În plus, el este și deținătorul recordurilor mondiale de juniori la ambele probe.
Mai mult, a devenit abia al doilea înotător din istorie, care reușește dubla, în cele două probe de liber, 100 și 200 metri.