Antena 3 CNN Life Muzeul unde vizitatorii trebuie să vină goi ca să vadă expozițiile cu nuduri. "Cine vine îmbrăcat poate fi considerat ciudat"

Muzeul unde vizitatorii trebuie să vină goi ca să vadă expozițiile cu nuduri. "Cine vine îmbrăcat poate fi considerat ciudat"

G.M.
1 minut de citit Publicat la 07:00 29 Aug 2024 Modificat la 07:00 29 Aug 2024

Muzeul de Civilizații din Europa și Mediterana din Marsilia găzduiește o expoziție inedită la care, într-o anumită zi din săptămână, în anumit interval orar, vizitatorii trebuie să vină dezbrăcați. Singurul obiect vestimentar acceptat sunt pantofii, scrie The Guardian.

Muzeul din Marsilia, Franța, propune o experiență neobișnuită: vizitarea expoziției „Paradise Naturist” fără haine. Astfel, în fiecare lună, vizitatorii sunt încurajați să exploreze istoria naturismului european purtând doar încălțăminte, a explicat Eric Stefanut, șeful organizației Federația Naturistă Franceză (FFN) din Franța. „Nu se întâmplă în fiecare zi să poți să mergi într-un muzeu dezbrăcat”, spune el. Ștefănut adaugă că pantofii sunt recomandați pentru ca oamenii să nu se accidenteze de la posibile așchii din parchet.

Vizitele la expoziția „Paradise Naturist” sunt organizate în parteneriat cu Federația Naturistă Franceză o seară pe lună, când muzeul ar fi în mod normal închis.  

Expoziția cuprinde 600 de fotografii, filme, reviste, picturi, sculpturi și alte lucrări de artă din comunitățile naturiste, precum și colecții publice și private din Franța și Elveția.

„E o nouă nebunie pentru nuditate în natură, o nebunie care merge mână în mână cu căutarea unor diete vegetariene sănătoase și cu utilizarea terapiilor naturale, meditație și yoga în aer liber”, au transmis reprezentanții muzeului.

Kieren Parker-Hall și Alex Parry au fost prinrte cei 80 de vizitatori care au venit dezbrăcați la muzeu în august și au descris experiența ca pe o oportunitate „unică în viață”. „Nu există multe lucruri naturiste în Anglia”, a declarat Parker-Hall, în vârstă de 28 de ani. La rândul lui, Parry, în vârstă de 30 de ani, a afirmat că „a fi gol în Anglia este văzut ca ceva puțin bizar, rușinos”.

Bruno Saurez, șeful asociației naturiste din Marsilia, le-a spus vizitatorilor că mișcarea a apărut în Elveția și Germania în secolul al XIX-lea. Primul grup naturist din Franța a fost înființat în regiunea de sud-est Provence în 1930, înainte de a decola prin țară. Marsilia se mândrește cu mai multe centre naturiste dedicate datorită climei sale mediteraneene, a adăugat Saurez.

Întrebat dacă este obligatoriu ca vizitatorii să se dezbrace pentru expoziție, un purtător de cuvânt al muzeului a răspuns că este „logic” ca cei care cumpără bilete să vină dezbrăcați. „Cine dorește să vină îmbrăcat complet în acele ore ar putea fi considerat puțin ciudat”, a spus el.

Expoziția este deschisă până pe 9 decembrie.

 

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole