Antena 3 CNN Coronavirus Mutație nouă descoperită în România! Medicii sunt în alertă

Mutație nouă descoperită în România! Medicii sunt în alertă

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 08:10 11 Feb 2021 Modificat la 08:10 11 Feb 2021

Cinci pacienți din Botoșani au fost confirmați cu tulpini noi ale virusului, în urma unor analize efectuate de Laboratorul de Metagenomică și Biologie Moleculară, din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava. Potrivit reprezentanților DSP, patru dintre ei au fost diagnosticați cu tulpina britanică a virusului SARS CoV-2, iar un al cincilea cu o tulpină ale cărei origini nu sunt cunoscute. 

”Uniunea Europeană solicită să raportăm inclusiv aceste modificări, chiar dacă nu sunt incluse toate modificările prezente în tulpina britanică”, a declarat Mihai Damian, prorector Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava. 

”După cum știm, de la începutul pandemiei, a suportat mai multe mutații. Posibil și la noi în țară să fie mai multe mutații ale virusului și cei de la Universitatea din Suceava să ne aducă mai multe detalii. 

Pe aspectul PCR prezintă același grafic de amplificare ca și tulpina britanică, cu aspectul contagiozitate foarte mare”, a declarat Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani. 

Toate persoanele diagnosticate cu noile tulpini au peste 50 de ani. Trei dintre ele sunt din localitatea Havârna, una din comuna Sulița, iar una din municipiului Dorohoi. 

Între timp, autoritățile sanitare din Botoșani au anunțat că vor lua măsuri de prevenție suplimentară în zonele unde au fost identificate mutațiile noului coronavirus. 

”Pacienții au prezentat o formă ușoară a bolii, au fost în izolare la domiciliu, chiar au trecut de cele 14 zile de la debutul bolii, niciunul nu a fost internat, nu au prezentat forme medii sau severe, doar i-am monitorizat și vom monitoriza în continuare situația în aceste trei localități și dacă va fi necesar vom mai trimite și alte probe la Suceava”, a mai spus Monica Adăscăliței. 

Până în prezent, au fost diagnosticate în țara noastră peste 50 de persoane cu mutația virusului SARS CoV-2. 

Coronavirus în România, 10 februarie 2021. 3.058 de cazuri noi și 79 decese

Până ieri, 10 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 752.482 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 698.534 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.048 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Până ieri, 19.135 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 09.02.2021 (10:00) – 10.02.2021 (10:00) au fost raportate 79 de decese (45 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani.

75 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.233. Dintre acestea, 955 sunt internate la ATI. 

Etichete: mutatie coronavirus
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole