Antena 3 CNN Actualitate Mutare-şoc în dosarul crimelor de la Caracal

Mutare-şoc în dosarul crimelor de la Caracal

S.T.
1 minut de citit Publicat la 09:20 15 Oct 2019 Modificat la 09:20 15 Oct 2019

Medici de la INML au fost audiaţi, luni, la sediul IGPR, în dosarul de la Caracal, în legătură cu modul în care au fost efectuate expertizele privind fragmentele osoase descoperite în butoiul din locuinţa lui Gheorghe Dincă şi la liziera pădurii.

Potrivit unor surse, dosarul penal de cercetare in rem pentru favorizarea infractorului şi abuz în serviciu, în legătură cu modul în care INML a făcut analiza ADN în cazul Alexandrei Măceşanu, se mută de la Parchetul General la DIICOT. 

Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale.

De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la liziera unei păduri de lângă Caracal.



În urma unei expertize ADN efectuate de INML, s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă pădure, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul, astfel încât DIICOT a cerut ajutorul FBI.

Citiţi şi:

Familia Luizei, nouă scrisoare la șase luni de la disparițe. Cine este de fapt ”femeia în roșu”, cea care a fost filmată pe lângă adolescentă în ziua dispariției

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole