Criptomoneda Dogecoin a crescut marți seara, consolidându-și creșterea postelectorală după ce președintele ales Donald Trump a anunțat oficial crearea Departamentului pentru Eficiența Guvernului, pe care l-a numit „DOGE”. Departamentul va fi condus de Elon Musk.
CEO-ul Tesla, Elon Musk, și Vivek Ramaswamy, fost candidat republican la președinție și co-fondatorul Strive Asset Management, vor conduce departamentul, a spus Trump într-un comunicat. Împreună, ei „vor deschide calea pentru ca administrația mea să demonteze Birocrația guvernamentală, să reducă reglementările în exces, să reducă cheltuielile risipitoare și să restructureze agențiile federale”.
Dogecoin a crescut cu aproape 20%. Criptomoneda a fost una dintre cele care au crescut cel mai mult în perioada postelectorală, având cu 153% mai mult față de perioada dinaintea alegerilor din SUA.
Dogecoin a deveni a șasea cea mai mare criptomonedă după capitalizarea pieței.
Memecoins sunt văzute ca un indicator al interesului de retail și al apetitului pentru risc în cripto. Când activitatea memecoin crește, de obicei indică faptul că investitorii de retail participă și au apetit să speculeze.
Trump a propus inițial ideea unei comisii de eficiență în septembrie. De atunci, Musk – care s-a autointitulat „Tatăl DOGE” în trecut și se știe că face comentarii publice despre memecoin care îi influențează prețul – a postat pe platforma X , referindu-se la comisie drept „Departamentul de Eficiență guvernamentală” sau „DOGE”.
Dogecoin a câștigat relevanță în 2021, în urma susținerii lui Musk și a hype-ului continuu pe rețelele sociale. În luna mai a acelui an, postările lui Musk au alimentat creșterea dogecoin-ului la maximul său istoric de 67 de cenți.
Restul pieței cripto a stagnat în ultimele două zile. Bitcoin se tranzacționa la aproximativ 87.000 USD, după ce a atins pentru scurt timp 90.000 USD.
Criptomoneda lansată ca glumă a ajuns să valoreze acum mai mult decât companii ca Ford sau HP
Dogecoin, o criptomonedă creată cu mai bine de un deceniu în urmă pentru a parodia creșterea fulminantă a prețurilor crypto, a ajuns să valoreze acum mai mult decât companii cunoscute ca Ford sau HP, relatează Business Insider.
Potrivit ultimelor date, valoarea totală a monedelor virtuale dogecoin aflate în circulație se ridică la 55,6 de miliarde de dolari.
În același timp, Ford, o companie cu o istorie de 121 de ani care a generat venituri de 176 de miliarde de dolari în 2023, avea miercuri o capitalizare pe bursă de 44,1 miliarde de dolari.
Dogecoin a ajuns să valoreze mai mult și decât numeroase alte companii americane cunoscute, ca de exemplu Delta Airlines (41,33 miliarde), Kraft Heinz (38,69 miliarde), Sysco (37,96 miliarde), HP (35,75 miliarde), eBay (29,45 miliarde), Kellogg’s (27,93 miliarde) sau Warner Bros. Discovery (22,19 miliarde)