Antena 3 CNN Actualitate Locale Un dispecer de la 112 a salvat viaţa a patru oameni din Mureș. Le-a spus ferm să părăsească urgent casa. După câteva secunde, locuința a explodat

Un dispecer de la 112 a salvat viaţa a patru oameni din Mureș. Le-a spus ferm să părăsească urgent casa. După câteva secunde, locuința a explodat

S.T.
1 minut de citit Publicat la 11:12 19 Feb 2020 Modificat la 11:12 19 Feb 2020

„Ieri seară, 18 februarie, în jurul orei 21:10, apel către numărul unic de urgență 112, prin care se anunța existența unei butelii aprinse într-o bucătărie la o casă de locuit de pe strada Principală din localitatea Grebenișu de Câmpie. Apelul a fost preluat de către plutonierul adjutant Mureșan Dragoș care în urma discuției purtată cu apelantul, mai exact persoana care ne solicita sprijinul în cazul unei butelii aprinse în bucătărie, dispecerul când a auzit că este vorba despre o butelie cu flacără deschisă de îndată a îndrumat ferm și în mod repetat apelantul să părăsească cât mai urgent casa împreună cu familia. Doi adulți și doi copii, au avut încredere, au reacționat pozitiv la solicitarea domnului plutonier adjutant Mureșan Dragoș și au ieșit de îndată afară din casă, la doar câteva secunde după ce au părasit locuința, butelia aflată în flăcări a explodat, în urma exploziei s-au rupt două uși, s-au spart patru geamuri, s-au degradat 60mp de ghips carton din tavan și s-a aprin încăperea, incendiul a fost stins în cel mai scurt timp de către pompierii militari de la Secția Sărmașu și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Grebenișu de Câmpie.

Dar cel mai important este faptul că nici o persoană nu a fost afectată fizic și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, pentru aceasta felicităm apelantul care a ascultat și a urmat sfatul dispecerului nostru, datorită încrederii acordate serviciilor noastre, o familie formată din patru persoane a fost salvată la timp.

Plutonierul adjutant Mureșan Dragoș are o experiență ca dispecer în situații de urgență de aproape 14 ani, își îmbunătățește continuu calitatea serviciilor de urgență și face parte din echipa de experți.

Îl felicităm de domnul plutonier adjutant Mureșan Dragoș pentru modul în care a gestionat aseară apelul telefonic și pentru modul în care a îndrumat în cel mai scurt timp posibil apelantul să părasească locuința, cu doar câteva clipe înainte de producerea exploziei, lucru care a dus la salvarea de vieți omenești”, au anunţat, miercuri, reprezentanţii ISU Mureş.

Etichete: mures butelie explozie
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole