Escaladarea muntelui Everest a fost întotdeauna o performanță, dar se pare că sarcina ar putea deveni din ce în ce mai dificilă: cercetătorii spun că Everestul are un fel de creștere bruscă, potrivit The Guardian.
Himalaya s-a format în urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani, când subcontinentul indian s-a izbit de placa tectonică eurasiatică - deși cercetări recente au sugerat că marginile acestor plăci erau deja foarte înalte înainte de coliziune.
Procesul fiind încă în desfășurare, lanțul muntos continuă să fie împins în sus, deși alunecările de teren și alte evenimente înseamnă că se pierde și rocă.
Însă experții spun acum că Everestul - care în prezent se află la 8.849 m - a cunoscut o creștere suplimentară a înălțimii sale ca urmare a eroziunii provocate de râurile învecinate.
Everestul este un fel de anomalie
Echipa afirmă că, în urma acestui proces, Everestul s-a ridicat cu 15 până la 50 de metri în plus în ultimii 89.000 de ani, iar ridicarea continuă și în prezent.
„Studiul nostru demonstrează că până și cel mai înalt vârf din lume este supus unor procese geologice continue care îi pot afecta în mod măsurabil înălțimea pe scări de timp geologice relativ scurte”, a declarat profesorul Jingen Dai, coautor al studiului, de la Universitatea Chineză de Geoștiințe din Beijing.
Dai a observat că Everestul este un fel de anomalie, vârful său fiind cu aproximativ 250 de metri mai înalt decât ceilalți munți cei mai înalți din Himalaya. În plus, datele au sugerat o discrepanță între ratele de ridicare pe termen lung și pe termen scurt ale Everestului.
„Acest lucru a ridicat întrebarea dacă există un mecanism de bază care face ca înălțimea anormală a Everestului să fie și mai mare”, a declarat Dai.
Scriind în revista Nature Geoscience, Dai și colegii săi raportează cum au creat modele computerizate pentru a explora evoluția rețelelor fluviale din Himalaya.
Rezultatele lor sugerează că, în urmă cu aproximativ 89.000 de ani, cursul superior al râului Arun care se află la nord de Everest - și care ar fi curs spre est pe platoul tibetan - a fuzionat cu cursul său inferior, ca urmare a erodării acestuia din urmă spre nord. Rezultatul a fost că întreaga lungime a râului Arun a devenit parte a sistemului râului Kosi.
Echipa sugerează că redirecționarea rezultată din această „captare a râului” a dus la o creștere a eroziunii râului în apropierea Everestului și la formarea defileului râului Arun.
„În acel moment, ar fi existat o cantitate enormă de apă suplimentară care curgea prin râul Arun, iar aceasta ar fi fost capabilă să transporte mai multe sedimente și să erodeze mai multă rocă de bază, tăind fundul văii”, a declarat Dr. Matthew Fox, coautor al cercetării, de la University College London.
Cercetătorii afirmă că reducerea greutății pe scoarța terestră pe măsură ce acest material a fost îndepărtat a dus la o ridicare a terenurilor din jur - un proces cunoscut sub numele de revenire izostatică.
„Acest efect nu va continua la nesfârșit”
Echipa estimează că acest proces face ca Everestul să crească cu aproximativ 0,16 mm până la 0,53 mm pe an, iar vârfurile vecine Lhotse și Makalu, al patrulea și, respectiv, al cincilea vârf din lume, se confruntă cu o creștere similară.
„Acest efect nu va continua la nesfârșit”, a declarat Dai. „Procesul va continua până când sistemul fluvial va ajunge la o nouă stare de echilibru”.
Profesorul Mikaël Attal de la Universitatea din Edinburgh, care nu a fost implicat în lucrare, a declarat că, deși captarea râurilor este un fenomen bine cunoscut, acesta este relativ rar.
„Ceea ce este unic în acest studiu este demonstrarea faptului că eroziunea rezultată din captarea râurilor poate duce la un răspuns atât de dramatic al suprafeței Pământului, cu o zonă de mărimea Greater London care crește cu câteva zeci de metri în zeci de mii de ani, ceea ce este rapid”, a spus el.
Cu toate acestea, Attal observă că această revenire explică doar o fracțiune din înălțimea neobișnuită a celor mai înalte vârfuri din Himalaya. Într-adevăr, Fox a observat că alte mecanisme, cum ar fi tensiunile tectonice asociate ciclurilor seismice și pierderea ghețarilor montani, ar putea, de asemenea, provoca ridicarea.
Dr. Elizabeth Dingle de la Universitatea Durham a declarat că rezultatele studiului ar putea fi importante dincolo de Everest.
„Există și alte capturi de râuri despre care se știe că au avut loc în Himalaya”, a spus ea, „așa că ar fi interesant de știut dacă efecte similare se păstrează în altă parte sau în alte lanțuri muntoase active din punct de vedere tectonic în general”.