Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Municipiul Buzău, model pentru sistemul de învăţământ din România

Municipiul Buzău, model pentru sistemul de învăţământ din România

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:07 30 Iun 2022 Modificat la 10:07 30 Iun 2022

Copii învață prin joc, orele au loc în spații deschise, iar cei mici primesc recompense pentru reușitele lor. Principiul este unul foarte simplu: niciun elev nu este lăsat în urmă.

Tot în municipiul Buzău, a fost creată și prima școală sustenabilă din România, unde energia necesară desfășurării activităților educative este obținută ecologic.

Sunt două proiecte care au fost prezentate și discutate la conferința România Inteligentă "Buzău, centru de educație și inovație - modele performante și performanță în învățământ", organizată de Antena 3.

În școlile și grădinițele din Buzău a fost adoptat și modelul educației finlandeze. Cei mici învață să se dezvolte prin joc, iar niciunul nu este certat din cauza unei lecții. Fie ca sunt la ora sau în pauza, potrivit modelului finlandez, elevii trebuie sa fie fericiți.

Autoritățile locale și profesorii și-au dorit să schimbe percepția elevilor despre școală și au făcut tot posibilul ca aceștia să aibă performanțe notabile.

"Am început cu 2000 de elevi din 15 şcoli şi vom extinde acest proiect la toate şcolile din municipiul Buzău", a declarat Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

O parte dintre orele de curs au loc în natură, iar profesorii încearcă să creeze o legătură mai strânsă cu elevii. Totdată, copiii sunt învățați să-i ajute pe cei apropiați în viața de zi cu zi. Totul pentru ca aceștia să devină adulți de succes care vor contribui societății.

"Un alt mare beneficiu este acela de a dezvolta la copii autonomia. De regulă, adulţii din familie îi ajută foarte mult pe copii fără să realizeze că ei pot să facă foarte multe. Sunt mici, dar pot să se descurce. Iar noi îi încurajăm şi pe părinţi, şi pe copii",  a explicat Maria Fuştei, directorul Grădiniţei nr. 6 Buzău.

Modelul finlandeză are și rolul de a face educația accesibilă pentru oricine și de a oferi toate condițiile elevilor la școală, inclusiv o masa caldă.

În Buzău există și prima unitate de învățământ din țară complet sustenabilă care a devenit model de bune practici în condițiile crizei energetice pe care o resimte întreaga Europă. La Școala nr. 11, numită și Școala Circulară energia electrică este asigurată de panouri solare, iar apa de ploaie este reutilizată.

Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole