Totul a ieşit la iveală în urma unor activităţi de filaj făcute de autorităţile italiene.
"Când agenții de poliție au intrat înăuntru, au fost impresionați de condițiile igienice deplorabile în care trăiau cei doi muncitori: ambient cu risc de îmbolnăvire, fără încălzire, printre excremente de șobolani și întenerală de decădere”, se arată în comunicatul emis de polițiștii din Orvieto, Italia, citat de presa locală.
Potrivit acestora, agricultorul a exploatat doi cetățeni români la ferma sa, fără niciun fel de contract de muncă, plătiți cu mult sub limita prevăzută de lege și fără a le acorda timp de odihnă sau concediu.
"Zilele de lucru începeau în zori și continuau fără întrerupere toată ziua, până la apusul soarelui. Asta se întâmpla șapte zile din șapte”, au mai precizat polițiștii italieni.
După ce îşi terminau treaba, cei doi muncitori români erau cazați într-o veche construcție dărăpănată aflată pe teritoriul localității Parrano și care-i aparținea agricultorului italian. Aceasta era racordată ilegal la rețeaua electrică și de apă curentă, provocând pagube de circa 10 000 de euro.
Din investigațiile efectuate de poliţişti a reieşit că cei doi muncitori români erau puși să aibă grijă și de animalele domestice ale agricultorului italian dar și să lucreze pentru alți agricultori din zonă.
"Uneori erau plătiți cu bani, alteori doar cu mâncare”, au mai subliniat anchetatorii, referitor la condițiile de sclavie în care lucrau cetățenii români.