Antena 3 CNN Externe Diaspora Un muncitor român a murit și alți trei au fost grav răniți după ce o clădire s-a prăbușit, în Belgia

Un muncitor român a murit și alți trei au fost grav răniți după ce o clădire s-a prăbușit, în Belgia

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 11:21 16 Dec 2021 Modificat la 11:25 16 Dec 2021

Incidentul s-a petrecut miercuri dimineață.

Potrivit pompierilor, în jurul orei 7.45, o parte din tavanul de la primul etaj al unei construcții aflate pe strada Waterloo s-a prăbușit dintr-un motiv încă necunoscut, în timp ce șase muncitori se aflau în clădire.

"Când am ajuns la fața locului, doi muncitori reușiseră deja să iasă și erau în siguranță", a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor.

"Alte patru persoane se aflau sub dărâmături și am reușit să le eliberăm. Trei dintre ei au fost grav răniți și au fost transportați la spital, iar al patrulea, din păcate, a murit", a precizat oficialul.

Un sindicat din sectorul construcțiilor confirmă că victimele sunt muncitori români.

Primele indicii arată că tragedia ar fi fost provocată de un element de rezistență de la etajul de dedesubt, care a cedat sub sarcina de beton.

Într-un comunicat de presă, sindicatul deplânge tragedia și îi solicită ministrului belgian de resort să ia măsuri pentru a evita astfel de accidente, notează presa locală.

Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la acest accident de muncă.

Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole