UPDATE Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a fost avizat cu unanimitate de voturi pentru un nou mandat la şefia BNR de către Comisiile pentru Buget din Camera Deputaţilor şi Senat.
Mugur Isărescu a fost candidat pentru funcţia de Guvernator al BNR, Florin Georgescu pentru funcţiile de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie şi prin-viceguvernator al BNR, Leonardo Badea, Ionuţ Dumitru şi Eugen Nicolăescu au candidat şi pentru funcţia de viceguvernator al BNR.
Guvernatorul BNR a făcut şi o prezentare a programului noii echipe care va conduce Banca Naţională a României în perioada următoare.
Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni pe 3 iulie în sesiune extraordinară pentru numirea membrilor Consiliului de Administraţie al BNR, la Consiliul Fiscal, dar şi pentru desemnarea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului.
----------------------------
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a fost audiat marți, în Parlament, pentru un nou mandat.
Acesta a subliniat obiectivele pe care le are BNR, dar și obiectivele stabilite prin coloborare cu Guvernul României.
„Vom îndeplini mandatul pe care Parlamentul României ni-l va încredința prin votul dumneavoastră și votul în Plenul Parlamentului de mâine.Vom duce la îndeplinire un program care se bazează pe aplicarea legii, care dirijează activitatea Băncii Centrale a României, pe îndeplinirea mandatului pe care îl are Instituția Băncii Naționale a României, dar și în urma unui obiectiv stabilit prin colaborarea cu Guvernul României”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
„BNR a fost o bancă de misiune și rămâne banca care emite moneda națională, și anume, leul, până când România va trece la moneda EURO. Este singura instituție autorizată să emită însemne monetare sub formă de bancnote și monede ca mijloace de plată pe întregul teritoriu al României”, a subliniat Mugur Isărescu.
Citește Și Culisele explozive ale numirii lui Mugur Isărescu la BNR pentru un nou mandat
Premierul Viorica Dăncilă a subliniat marți în cadrul unei conferințe de presă: „Da, susţinerea este pentru Mugur Isărescu”.