Un tânăr a fost transportat duminică la Spitalul Judeţean Argeş, în stare de comă, după ce, în timp ce se deplasa cu motocicleta pe DN 73, a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea drumului, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeş, Florin Popa.
„Un tânăr de 26 de ani, din Mioveni, se deplasa cu o motocicletă pe sensul de mers dinspre Mioveni spre Piteşti, pe drumul naţional 73 şi din primele date rezultă că a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, după care a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea drumului. Tânărul a fost transportat la spital în stare de inconştienţă, iar în urma investigaţiilor preliminare rezultă că are două membre cu fractură şi este în stare de comă”, a declarat Florin Popa pentru Agerpres.
El a spus că poliţiştii fac cercetări privind cauzele şi împrejurările producerii acestui accident.