Antena 3 CNN Externe Mapamond Motivul pentru care un bărbat a primit aceeași scrisoare de 1.700 de ori. S-a trezit cu zece cutii pline în fața ușii

Motivul pentru care un bărbat a primit aceeași scrisoare de 1.700 de ori. S-a trezit cu zece cutii pline în fața ușii

Ioana Coman
1 minut de citit Publicat la 15:38 06 Noi 2024 Modificat la 15:38 06 Noi 2024

Un bărbat din Germnia a primit prin poștă 1.700 de scrisori deodată, toate la fel și de la același expeditor, administrația fiscală. Ministerul de Finanțe l-a căutat ca să îi ceară scuze.

Acest locuitor din Quickborn, în apropiere de Hamburg, nordul Germaniei, a făcut o solicitare de acces la un portal online pentru plata impozitelor, şi urma să primească, prin poştă, un cod de acces, aşa cum este cazul pentru multe demersuri administrative din Germania, care este în mod frecvent arătată cu degetul pentru întârzierea sa în domeniul digitalizării şi telecomunicaţiilor.

Solicitarea contribuabilului a fost prelucrată de sistemul informatic în noaptea de 27 octombrie, când s-a făcut trecerea la ora de iarnă, între 2 şi 3 dimineaţa, ora locală. Sistemul informatic a prelucrat solicitarea de mai multe ori, ca şi cum era într-o buclă temporară, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Prelucrarea solicitărilor pe portalul online se face "complet automatizată în mod uniform în toată Germania" şi fără control uman, a declarat un purtător de cuvânt al autorităţilor regionale.

Rezultatul acestui bug informatic: solicitantul a primit exact de 1.700 de ori aceeaşi scrisoare de la administraţia fiscală care conţinea datele sale de acces, depuse la uşa sa în zece cutii galbene, a informat cotidianul regional Schleswig-Holstein.

După surpriza iniţială, contribuabilul şi-a dat seama că este vorba de o greşeală.

"Ministerul de Finanţe a luat contact cu contribuabilul şi i-a prezentat scuze", a explicat purtătorul de cuvânt.

De asemenea, Ministerul de Finanţe i-a propus omului să îi preia plicurile, însă potrivit mass media, muntele de hârtie va fi folosit de contribuabil pentru a-şi alimenta cu el centrala pe peleţi.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole