Te-ai întrebat vreodată de ce geamurile avionului cu care zbori au întotdeauna o formă rotundă? Este alegerea inginerilor care proiectează aeronavele? Există un motiv ştiinţific în spatele acestei opţiuni? Răspunsul este cât se poate de simplu, potrivit descopera.ro.
Pentru început, trebuie ştiut faptul că, iniţial, ferestrele avioanelor nu erau rotunde, ci rectangulare, asemenea geamurilor pe care le avem cu toţii acasă. Pe parcurs ce tehnologia din domeniul aviaţiei a avansat, aeronavele au fost concepute să zboare la altitudini tot mai mari, în primul rând pentru a evita turbulenţele din atmosferă şi apoi pentru a reduce consumul de combustibil. Drept rezultat, corpul navelor de zbor trebuia presurizat, pentru a asigura comfortul pasagerilor pe parcursul călătoriei lor în atmosfera rarefiată.
De asemenea, cabina aeronavelor trebuie să aibă o formă cilindrică, pentru a reduce diferenţa de presiune dintre aerul de la interior şi cel de la exteriorul acesteia. Dat fiind faptul că fuzelajul avionului se dilată pe parcurs ce aparatul de zbor se înalţă, nivelul de presiune se măreşte, iar întreaga forţă de contracţie se răsfrânge asupra materialului din care este fabricat corpul avionului.
Luând în considerare forma cilindrică a aeronavei, se explică de ce presiunea dintre interior şi exterior este preluată în totalitate în materialul fuzelajului, circulând până în momentul în care întâmpină obstacole. Astfel, dacă ferestrele avionului au formă rectangulară, fluxul de presiune este întrerupt, iar fuzelajul suportă stresul până când ajunge să cedeze.
Pe de altă parte, dacă ferestrele sunt ovale sau rotunde, corpul avionului suportă mai bine forţa de presiune, deoarece aceasta circulă în mod eficient prin materialul din care este fabricat fuzelajul. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul ferestrelor de formă circulară ale vaselor maritime sau ale aeronavelor spaţiale.
În ceea ce priveşte "găurile de respiraţie" (orificiile din ferestrele avioanelor), acestea au rolul de a echilibra presiunea dintre straturile de sticlă din care sunt fabricate geamurile. Deşi fiecare geam este alcătuit din câte 3 straturi, orificiul este, de fapt, realizat cu scopul de a diminua nivelul de presiune dintre stratul interior şi cel exterior, deoarece stratul mijlociu de sticlă este folosit doar în caz de urgenţă.