Antena 3 CNN Life Motivul pentru care sunt importante dorinţele şi „rezoluţiile” de început de an

Motivul pentru care sunt importante dorinţele şi „rezoluţiile” de început de an

<1 minut de citit Publicat la 19:28 07 Ian 2019 Modificat la 19:28 07 Ian 2019

Psihologii spun că sfârşitul de an este pur şi simplu un prag, aşa îl percepem, simţim că ceva s-a terminat şi că altceva începe.

Mulţi ne legăm de acest prag şi astfel găsim puterea interioară de a schimba lucrurile, alţii rămânem la stadiul de a conştientiza doar, fără a trece la acţiune. De multe ori, diferenţa dintre o atitudine şi alta o face această listă cu dorinţele şi planurile pentru noul an.

„Pentru mulţi este, într-adevăr, o modă, însă e important în viaţă să ai scopuri şi planuri pentru care să lupţi,lucruri pentru care te trezeşti dimineaţa, dincolo de cele pe care oricum trebuie să le faci. Unii sunt mai ordonaţi din fire, nu fac oricum lucrurile la întâmplare, şi atunci nu au nevoie neapărat de ceva scris, însă ajută foarte mult să ai în faţa ochilor acea listă, şi în timpul anului“, spune consilierul psiholog Speranţa Mihalcea, potrivit adevarul.ro.

Etichete: dorinte an plan
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole