Antena 3 CNN Actualitate Inedit Motivul pentru care Nicolae Ceaușescu n-a purtat niciodată verighetă

Motivul pentru care Nicolae Ceaușescu n-a purtat niciodată verighetă

1 minut de citit Publicat la 16:58 03 Feb 2020 Modificat la 16:58 03 Feb 2020

Și mai mult decât atât, fostul demnitar comunist a vorbit și despre ticurile și obiceiurile lui Ceaușescu. Toate aceste detalii au fost dezvăluite într-un interviu acordat cotidianului ,,Gazeta de sud”, după 30 de ani.

Petre Gigea a îndeplinit numeroase funcții. Pe lângă faptul că, a fost consilierul personal al lui Nicolae Ceaușescu, a mai ocupat și funcția de economist, diplomat și ministru de finanțe între anii 1981 – 1986 înainte de căderea comunismului.

“Nicolae Ceauşescu avea, la etajul I, un birou de lucru mare, de peste 60 de metri pătraţi, în care erau un birou din lemn sculptat, frumos, o măsuţă şi două scaune, plus o altă masă, mai mare, cu nouă scaune. La această ultimă masă erau anumite şedinţe de analize, cu doar câteva persoane. Erau cele mai dificile şedinţe, deoarece asta se întâmpla când el era supărat de vreo problemă şi chema doar câţiva miniştri sau demnitari de partid pentru analize urgente. Pe pereţii biroului său erau două tablouri de Theodor Aman, „Hora Unirii de la Craiova“ şi „Mihai Viteazul primind solii turci cu daruri din partea sultanului Mehmet“.

Din acest birou mare se intra într-o sufragerie, acolo unde familia Ceauşescu, în jurul orei 13.00, lua masa de prânz şi, cum spuneam, apoi el dormea. Stabilea însă pentru după-amiază întâlniri cu demnitari de partid şi de stat şi era de o punctualitate nemţească, adică respecta ora la care te chema. Ca şi la şedinţe, unde era extrem de punctual.”, își amintește Petre Gigea.

,,Avea un tic nervos, se uita mereu la ceas să vadă ce oră este… Avea un ceas rusesc, obişnuit. Nu purta verighetă, nu ştiu care a fost explicaţia!”, a completat scriitorul Gigea “Ştefan Andrei (n.r. fost ministru de externe) îmi povestea că de fiecare dată când Nicolae Ceauşescu se întorcea acasă de la vânătoare îi aducea Elenei un buchet de flori de câmp!”, a povestit fostul consilier personal al președintelui comunist.

Etichete: Nicolae Ceauşescu
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole