Antena 3 CNN Life Știinţă Motivul pentru care extratereştrii nu ne-au vizitat până acum

Motivul pentru care extratereştrii nu ne-au vizitat până acum

<1 minut de citit Publicat la 15:09 24 Apr 2018 Modificat la 15:09 24 Apr 2018

Conform unui studiu realizat de cercetători ai Universităţii Naţionale din Australia, motivul pentru care nu am descoperit extratereştri până în momentul de faţă ar putea fi acela că ei au murit deja.

Ipoteza se bazează pe cunoştinţele pe care le au oamenii de ştiinţă despre primul miliard de ani din viaţa fiecărei planete.

Astfel, se presupune că, în prima fază a existenţei lor, planetele sunt extrem de instabile şi au o compoziţie atmosferică şi o temperatură fluctuantă. Drept urmare, toţi aceşti factori împiedică posibila apariţie a unor forme de viaţă.

Spre deosebire de aceste cazuri, planeta noastră a fost mult mai privilegiată sau cel puţin aşa cred oamenii de ştiinţă australieni. Conform opiniilor acestora, succesul apariţiei vieţii pe Terra se datorează faptului că primele forme de viaţă au avut capacitatea de a influenţa mediul înconjurător, potrivit realitatea.net.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole